Într-un context în care inflaţia a urcat spre 11%, iar presiunile asupra preţurilor au fost alimentate de şocuri externe şi măsuri fiscale, deciziile băncii centrale au fost analizate atent atât de economişti, cât şi de mediul de afaceri. Deşi la prima vedere nivelul dobânzii de politică monetară ar putea părea redus în raport cu inflaţia, explicaţia stă în natura factorilor care au generat creşterea preţurilor, a spus Ionuţ Dumitru, economist-şef, Raiffeisen Bank România, în cadrul emisiunii de business ZF Live.