Pentru producătorii independenţi, realizarea unui film înseamnă un parcurs care începe cu dezvoltarea unei poveşti şi poate continua ani întregi până la producţie şi distribuţie. East Movies se numără printre casele de producţie care dezvoltă proiecte cinematografice diverse.
Este o casă de producţie cinematografică independentă, axată pe producerea unor filme inteligente, cu valoare şi conţinut, dar care se adresează unui public cât mai larg. În acest an, şi-au concentrat activitatea pe două producţii cu profiluri diferite: documentarul „Sindrom Italia“, realizat în coproducţie cu Italia, şi comedia romantică „Efectul Pufi“, având în prim-plan o poveste cu animale de companie. „Am reuşit să găsim o formulă în care producţia unui film, care altfel pare imposibil de manageriat, să o coordonăm cu destul de puţini oameni şi cu resurse limitate.
Filmul «Efectul Pufi», una peste alta, a durat cam doi ani de zile, din momentul în care s-a lansat ideea până l-am pus pe piaţă şi l-am exploatat“, explică Cristian Vasilescu, regizorul filmului „Efectul Pufi“, în cadrul emisiunii de business ZF Live. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Ce cumperi cu 10. 000 de lei, un ETF sau un fond de acţiuni?
Fostul cancelar Angela Merkel, despre cele mai grele momente în din mandatul său: Criza financiară, summitul NATO 2008, Fukushima, migraţia şi pandemia. „Nu am avut niciodată linişte în cei 16 ani de mandat”. Ce a mai spus Angela Merkel Naturlact, produs de cea mai mare uniune de fermieri din sectorul laptelui, nu reuşeşte să intre pe rafturile marilor magazine.
„E frustrant să vezi că în Spania se poate şi la noi nu“. Dacă nu găsesc piaţă de desfacere, o investiţie de 1,8 mil. euro într-o fabrică se pierde Ce sectoare preferă să crediteze mai mult BT, liderul pieţei bancare.
O cincime din creditele date de Banca Transilvania au fost pentru comerţ, producţie şi imobiliare în S1/2026 CEC Bank pentru afaceri româneşti. Ovidiu Şandor, fondatorul ISHO: E important să ne uităm la cultură şi zona creativă ca la o altă formă de competitivitate. Cultura românească ne reprezintă fantastic în lume Ce faci cu banii tăi?
Un proiect ZF sub umbrela FIT. După ce a văzut faimosul film „Wall Street“, a ales calea investiţiilor. Cum reuşeşti să îţi construieşti un portofoliu solid şi să reinvesteşti?
„E un principiu construit în timp. Administrez lunar o sumă fixă pe care o direcţionez prioritar spre investiţii, indiferent de contextul de piaţă“ România are primele patru spitale noi de stat construite de la zero, investiţii totale de 320 de milioane de euro, după decenii de aşteptare. Două mari investiţii în centre de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară la Cluj şi Târgu-Mureş au fost finalizate, iar două centre de mari arşi aşteaptă recepţia ZF Agropower.
Cum au reuşit câţiva pomicultori din Voineşti să se dezvolte printr-o cooperativă în timp ce micii producători încă fug de asociere. „Sunt mulţi producători mici în zonă, au câteva parcele, dar nu vor să se asocieze“. Ce ai alege pentru locuinţa ta?
O zonă mai bună sau poate un apartament mai mare? Bursă. Electroalfa a luat 300 mil.
lei în capitalizare pe fondul aşteptărilor de includere în BET Va scumpi BCE creditul în continuare după majorarea aşteptată a dobânzilor de la începutul toamnei? ZF Gen Z. Liviu Popescu, editor Burse ZF: Trebuie să-ţi suplimentezi venitul, dincolo de salariu.
Dacă nu ai timp de documentare, primul filtru ar fi să alegi companiile cu care interacţionezi zilnic. Apoi, mergi pe ETF-uri. După aceea poţi face stock picking, dar atenţie la sursele de informare ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.
Valentin Budeş, CFO al Sphera Franchise Group: Am crescut vânzările la 754 mil.