♦ Când analizează un start-up fondul se uită întâi la oameni, apoi la scalabilitate: „dacă îţi trebuie şase luni ca să creşti, ai pierdut oportunitatea“, spune Liviu Gherghescu, cel care răspunde de analiza tehnică. BCR Seed Starter, primul fond de capital de risc lansat de o bancă din România şi deţinut de BCR (Banca Comercială Română), a lansat „The Startup Playbook“, un ghid pentru antreprenorii aflaţi la început de drum, la un eveniment găzduit la BCR Builders House.
Ghidul a pornit de la o constatare repetată în discuţiile fondului cu antreprenorii: problema nu este ideea, ci execuţia. „Principalul lor blocaj nu este la nivel de idee, ci în legătură cu modul în care ideea este transpusă în realitate (… ) este o problemă mai curând legată de structură“, a afirmat Carmen Dibuş, CEO al BCR Seed Starter, în unei ediţii speciale a emisiunii ZF IT Generation, înregistrată în contextul evenimentului de lansare al ghidului.
Ideile fondatorilor sunt foarte bune, spune ea, dar mulţi se blochează în a face afacerea profitabilă, iar când vor să-şi testeze produsele cu corporaţii mari nu reuşesc să convingă. „Dacă îşi puneau problema să-şi testeze produsele la unor companii mari şi a unor corporaţii, nu aveau tracţiune“, adică acei clienţi şi acele cifre care confirmă cererea, a spus Dibuş. De aici, miza dublă a fondului: „ne-am propus să încercăm să facilităm cu adevărat accesul la nivel de BCR, să şi testăm şi să le dăm posibilitatea să crească“.
Ne-am propus să facilităm cu adevărat accesul la nivel de BCR, să şi testăm şi să le dăm posibilitatea să crească. Adrian Roşoagă, director de investiţii, BCR Seed Starter: Suntem întotdeauna interesaţi să cunoaştem fondatori care nu sunt pe radarul nostru, care dezvoltă lucruri noi. Liviu Gherghescu, head of arhitecture & IT strategy, BCR: Indiferent de tehnologie, dacă în echipă sunt oameni capabili şi experţi, putem să construim.
Până la un milion, un milion şi jumătate de euro nu vă gândiţi la scalare, nu angajaţi oameni care să facă treaba voastră, a fondatorilor. Pe mine m-a atras la ghid cel mai mult partea cu greşeli, ce fel de erori fac fondatorii în mod curent. Ghidul a fost gândit, spune ea, ca un instrument practic, nu teoretic, „nu doar din perspectiva unui CVC, cât şi mai ales din perspectiva unei companii mari, a unei instituţii financiare care îşi propune să promoveze parteneriatele cu start-up-urile“.
Diferenţa faţă de alte materiale stă, în viziunea ei, tocmai în modul în care e construit documentul: „ne-am concentrat foarte mult pe elemente practice (… ) foarte multe întrebări pe care şi le pot adresa fondatorii şi elemente care să îi ajute (… ) să ia decizii smart în etape timpurii“.
Pentru Adrian Roşoagă, chief investment officer al fondului, scopul de a crea ghidul este ca fondatorii să ardă etape: „în felul acesta (… ) nu învaţă «the hard way» anumite lucruri singuri sau mult prea târziu“. Operaţional din ianuarie 2024, BCR Seed Starter şi-a propus să investească 5 milioane de euro în cinci ani în start-up-uri tech aflate în fazele seed şi late-seed, prin participaţii minoritare .
Partea care atrage atenţia în ghidului este capitolul despre cele mai mari provocări ale start-up-urilor. Ghidul le enumeră pe cele mai frecvente: construirea unor produse de care nimeni nu are cu adevărat nevoie, lansarea la momentul greşit, cheltuirea banilor înainte de a dovedi potrivirea produs-piaţă (PMF, momentul în care produsul rezolvă o nevoie reală a unui public clar) sau personalizarea excesivă pentru câţiva clienţi mari, în detrimentul unui produs standard şi scalabil. Lista de greşeli i-a atras atenţia şi lui Liviu Munteanu, investitor şi partener al fondului Founders Bridge, prezent la lansare.
„Pe mine m-a atras cel mai mult partea cu greşeli, ce fel de erori fac fondatorii în mod curent, şi am fost de acord cu multe dintre ele“, a spus el.