Zelenski a comunicat sâmbătă, pe canalul său de Telegram , că l-a felicitat pe Donald Trump și pe cetățenii americani cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite și a descris convorbirea telefonică drept „foarte bună”. Președintele Ucrainei a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul acordat de la începutul războiului, amintind atât ajutorul militar, cât și susținerea politică oferită Kievului.
„Suntem recunoscători Statelor Unite pentru tot ajutorul acordat, de la sistemele de rachete Javelin și Patriot la sprijinul politic, și apreciem foarte mult faptul că America ne sprijină în apărarea independenței noastre”, a transmis Zelenski. „Sunt recunoscător tuturor americanilor cărora le pasă de viitorul Ucrainei, al Europei și al tuturor oamenilor din lume pentru care libertatea este importantă”, a mai scris liderul de la Kiev, exprimându-și recunoștința față de cetățenii americani care susțin Ucraina. Zelenski: Hotărârea SUA, esențială pentru pace Potrivit lui Zelenski, o parte importantă a discuției cu Trump a fost dedicată situației de pe front și demersurilor diplomatice privind încheierea conflictului.
„Bineînțeles, am discutat cu președintele Trump despre situația actuală de pe front și în domeniul diplomației”, a precizat acesta. Zelenski s-a afirmat optimist în privința perspectivelor unei soluții negociate și a subliniat rolul pe care îl poate juca Washingtonul în acest proces: „Există o perspectivă reală de a pune capăt acestui război, iar hotărârea Americii va fi esențială”. Discuțiile vor continua la Ankara Liderul de la Kiev a precizat că el și Donald Trump au convenit să continue dialogul cu prilejul summitului NATO, care începe luni, la Ankara.
„Am convenit să continuăm discuția personal în timpul summitului NATO de la Ankara”, a scris președintele ucrainean. Anterior, Zelenski a amintit sprijinul militar acordat de Statele Unite, de la sistemele antitanc Javelin la bateriile Patriot, și a cerut noi sisteme Patriot pentru Ucraina . Potrivit liderului ucrainean, acestea sunt esențiale pentru apărarea populației în fața atacurilor ruse cu rachete și drone.