Astronomii au detectat, pentru prima dată, un zahăr natural în norii de praf și gaz interstelar din apropierea centrului Căii Lactee , o descoperire care întărește ipoteza că unele dintre moleculele esențiale pentru apariția vieții s-ar fi putut forma în spațiu înainte de nașterea stelelor și planetelor. Cercetarea, publicată în revista Nature Astronomy , a fost realizată de o echipă de la Centrul de Astrobiologie din Spania, care a identificat eritruloza un zahăr alcătuit din patru atomi de carbon, prezent în cantități mici în zmeură și alte fructe.

Descoperirea a fost șocantă pentru oamenii de știință Observațiile au fost efectuate cu ajutorul a două radiotelescoape din Spania, care au analizat un nor molecular aflat în apropierea centrului galaxiei. Cercetătorii au identificat eritruloza comparând semnătura sa moleculară din undele radio captate de telescoape cu date obținute anterior în laborator. Descoperirea i-a surprins chiar și pe oamenii de știință, deoarece teoriile actuale din astrochimie presupuneau că moleculele interstelare cresc treptat prin adăugarea succesivă de atomi de carbon.

Zaharuri relativ complexe se sintetizează în spațiul interstelar înainte ca planetele să se nască În schimb, echipa a identificat direct un zahăr relativ complex, fără să detecteze formele mai simple pe care le căuta inițial. „Descoperirea noastră demonstrează că zaharuri relativ complexe pot fi deja sintetizate în spațiul interstelar, înainte ca stelele și planetele să se nască”, a afirmat coordonatoarea studiului, Izaskun Jiménez-Serra. Zaharurile au un rol esențial în organismele vii.

Ele contribuie la furnizarea energiei, la formarea structurilor biologice și la alcătuirea ARN-ului și ADN-ului. Până acum, oamenii de știință identificaseră peste 340 de molecule în spațiul interstelar al Căii Lactee, însă niciun zahăr. Descoperirea alimentează ipoteza potrivit căreia Sistemul Solar ar fi putut moșteni compuși organici formați înainte de apariția sa.

Alte zaharuri au fost identificate în meteoriți primitivi Cercetări anterioare identificaseră zaharuri precum riboza și glucoza în meteoriți primitivi și în probe prelevate de pe asteroidul Bennu, sugerând că astfel de molecule ar fi putut ajunge pe Pământ transportate de asteroizi și comete. Autorii studiului estimează că, în urmă cu aproximativ patru miliarde de ani, în perioada cunoscută drept Bombardamentul Intens Târziu, între 500. 000 și 50 de milioane de tone de eritruloză ar fi putut ajunge pe suprafața Pământului, deși existența unui astfel de episod este încă dezbătută în comunitatea științifică.

Potrivit cercetătorilor, identificarea eritrulozei deschide posibilitatea descoperirii în spațiu și a altor zaharuri importante, inclusiv riboza moleculă care intră în structura ARN-ului și a altor compuși considerați esențiali pentru apariția vieții.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *