Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Aer polar peste România: temperaturile scad dramatic săptămâna viitoare O masă de aer foarte rece pătrunde în România la începutul săptămânii viitoare, iar miercuri, 23 septembrie, sunt așteptate cele mai scăzute temperaturi. Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat că la altitudini mari sunt posibile ninsori, iar vântul va atinge rafale de peste 70-80 km/h, un contrast puternic față de weekendul actual, cu temperaturi de vară.

România trece, în doar câteva zile, de la temperaturi specifice verii la o răcire accentuată, resimțită mai ales în jumătatea de nord a țării. Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN , că o masă de aer foarte rece va pătrunde treptat în România începând de la debutul săptămânii viitoare. Potrivit șefei ANM, ziua de 23 septembrie va aduce cele mai scăzute temperaturi din toată săptămâna.

„Este posibil ca, la mijlocul săptămânii viitoare, în contextul în care masa de aer va fi foarte rece, chiar deosebit de rece în jumătatea nordică a ţării, mai ales, pentru că maximele în aceste zone nu vor mai depăşi 13-14 grade Celsius, în timp ce în sud vom mai conta pe valori de 18-20 de grade, inclusiv în Capitală”, a explicat Elena Mateescu. Aceasta a mai precizat că există o probabilitate ridicată ca, la altitudini mari, să apară precipitații mixte, alături de intensificări semnificative ale vântului, cu rafale de peste 70-80 km/h. Răcirea se va resimți gradual: la începutul săptămânii, în vest, centru și nord, temperaturile maxime nu vor depăși 19-20 de grade, în timp ce în sud și sud-est se vor mai înregistra valori de 27-28 de grade.

Din marți și, mai ales, miercuri, temperaturile vor scădea în întreaga țară, coborând sub normele climatologice specifice acestei perioade a anului. Ulterior, de joi, în a doua parte a săptămânii, meteorologii anticipează mici variații de la o zi la alta, dar cu o tendință de creștere a temperaturilor, până la valori de 21-22 de grade. Contrastul este cu atât mai vizibil cu cât acest weekend, 18-20 septembrie, aduce în continuare temperaturi specifice sezonului cald.

Potrivit Elenei Mateescu, în sudul Olteniei sau în sud-vestul Munteniei se pot înregistra 32 de grade Celsius, iar în București, maximele pot ajunge la 30 de grade, valori tipice pentru mijlocul verii, nu pentru a doua jumătate a lunii septembrie.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *