Ceața reduce vizibilitatea în trafic la sub 100 de metri, pe Autostrada A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 144 – 160, respectiv între localitățile Fetești și Cernavodă, a transmis sâmbătă dimineață Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române. Se circulă pe un carosabil uscat, cu valori de trafic normale, fără evenimente rutiere în desfășurare care să impună restricții de circulație.

Potrivit aceleiași surse, în condiții de ceață se circulă și pe mai multe artere rutiere din județele Brăila, Călărași, Ialomița și Tulcea. Polițiștii recomandă reducerea vitezei, mărirea distanței de siguranță autovehicule, folosirea luminilor și evitarea opririi pe benzile de circulație sau pe bandă de urgență.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *