Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Reamintim că Viorel Pașca, soția și cei trei copii, dar și coordonatoarea azilelor din Bihor, care aveau în grijă sutele de pacienți de la Dumbrava, au fost reținuți de procurorii DIICOT în urma audierilor. Ulterior, judecătorii au decis să-i scoată din arestul preventiv și să-i plaseze sub control judiciar, motivând că probele administrate nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, iar luni Curtea de Apel București le-a ridicat acestora orice măsură preventivă și i-a lăsat în libertate, decizia fiind definitivă.
G4Media a urmărit subiectul azilelor din Bihor și a arătat câți bani primea lunar de la primării Viorel Pașca , pentru oamenii pe care îi avea în grijă, dar și sechestrul record stabilit de procurorii DIICOT în această speță și a arătat și haosul logistic la transferul oamenilor din azilele de la Dumbrava. G4Media a arătat și cum DIICOT menționează în referatul cu propunere de arestare 210 acte materiale în sarcina lui Viorel Pașca. În urma descinderii la cele 18 imobile în care se aflau peste 400 de persoane în stare de vulnerabilitate au fost confiscate mai multe bunuri, inclusiv un seif în care erau păstrate sute de carduri bancare aparținând persoanelor cazate în centre, alături de documente de identitate și alte înscrisuri.
Potrivit DIICOT, inculpații ar fi încasat pensiile, indemnizațiile de handicap și alte drepturi bănești ale beneficiarilor, în timp ce aceștia ar fi fost izolați de familii și lipsiți de posibilitatea de a-și administra singuri veniturile. Potrivit anchetatorilor, multe dintre victime – preluate și distribuite ulterior în centrele de stat – sufereau de dizabilități grave inclusiv afecțiuni psihice, fiind ținute fără a beneficia de ajutor de specialitate, în aceste centre care nu aveau nici autorizațiile necesare. Domnule Prefect, domnule ministru al sănătății, domnule ministru al muncii și protecției sociale, domnilor directori ai AJPIS, ANPIS, DSP, DGASPC, CJ.
Având în vedere cele întâmplate în aceste zile cu bolnavii de la Dumbrava, inclusiv că o parte dintre ei sunt ținuți împotriva voinței lor în anumite locuri deși au domiciliul în Dumbrava, sau Tinca, vă rog să luați măsurile ce se impun pentru ca aceștia să poată reveni acolo unde locuiesc de fapt și de drept și unde doresc să locuiască. În ce privește autorizația invocată, țin să vă informez că sunt dispus să ne întâlnim pentru a discuta și găși soluții pentru a ” intra în legalitate” ,mai precis să beneficiem de autorizație de funcționare pentru câteva case din Dumbrava și Incești. Având in vedere situația disperată a acestor oameni și a multor altora ca ei, precum și datoria și interesul dumneavoastră pentru a aduce un plus de mai bine in viața lor, astept să mă informați despre data și locul în care ne putem întâlni pentru a discuta modul in care vom soluționa această problemă.
Dacă doriți, puteți veni la Dumbrava pentru a vedea și discuta la fața locului despre condițiile și măsurile ce se impun în acest sens.