Caption

Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Până în acest moment, nicio competiție de triatlon din țară nu a reușit să atingă borna de o mie de sportivi înscriși la o singură ediție. Au fost în jur de 700.

E o bucurie pentru noi că, după cinci ediții, am reușit să devenim cel mai mare triatlon din România. Cei mai mulți înscriși au fost din România și din țările vecine – Ungaria, Serbia și Republica Moldova –, dar avem concurenți și din Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, Austria, Franța, Belgia și Germania. Condițiile sunt extreme, avem căldură foarte mare, însă sportivii se antrenează și sunt pregătiți pentru competiții la astfel de temperaturi.

Înotul în Bega este ceva special, pentru că se înoată în aval, iar sportivii obțin, în general, personal best-uri, deoarece timpul este foarte bun. De obicei, proba de înot sperie participanții, însă aici este plăcut și sigur”, a afirmat Nadina Goșa, din partea organizatorilor, Clubul Sportiv Ride Competition. Triatlonul este format din trei probe: înot, ciclism și alergare.

Startul a avut loc pe malul Canalului Bega, între Podul Decebal și Complexul Flora. Apoi, sportivii s-au urcat pe biciclete și au pedalat pe bulevardele orașului, complet închise circulației, iar în final au dat totul la proba de alergare. Proba de Half Ironman a însemnat 1,9 km înot, 90 km ciclism și 21 km alergare.

La categoria Olimpic, concurenții au parcurs 1,5 km înot, 40 km ciclism și 10 km alergare. Sprintul a cuprins 750 m înot, 20 km ciclism și 5 km alergare, iar Supersprintul – 270 m înot, 13 km ciclism și 1,7 km alergare. Finishul și festivitatea de premiere au avut loc în Piața Libertății.

„A fost o competiție grea, ca de obicei. Căldura asta nu ne lasă în pace. Timișoara tot timpul ne primește cu caniculă.

Dar este una dintre cele mai frumoase competiții de triatlon din România. Mie îmi place foarte mult specificul ei de triatlon urban și publicul care te încurajează pe parcursul cursei, ceea ce mă face să revin mereu cu drag. Mă pregătesc aproximativ 20 de ore pe săptămână, iar proba mea preferată este undeva între ciclism și alergare.

Am considerat că alergarea este punctul meu forte, dar și bicicleta îmi place foarte mult. În schimb, pot să spun că înotul nu îmi place deloc. Aici, în Bega, a fost surprinzător de bine: apă curată, fără miros și fără gust.

A fost surprinzător de fain”, a spus câștigătorul probei de Half Ironman, Alexandru Bălan din Deva. „A fost un concurs foarte frumos, mai ales că am concurat la mine acasă. Vibe-ul este diferit când ești acasă.

Am mai fost la Timișoara Triathlon o singură dată, în 2023. Acum am fost plecată trei săptămâni în cantonament și iată că am câștigat. A fost foarte cald, dar este un concurs foarte bine organizat.

La alergare se simte căldura. Bicicleta este proba mea favorită, acolo încerc să îmi creez un avantaj cât mai mare, după aceea încerc să pierd cât mai puțin la alergare. La înot mă țin de primele.

A fost bună și apa. Anul acesta urmează, în septembrie, un concurs Ironman în Austria, unde încerc să îmi îmbunătățesc timpul și să fiu prima sportivă din România care termină în mai puțin de zece ore”, a afirmat Noel Husanu, cea mai bună sportivă la Half Ironman. La Olimpic masculin a câștigat Karabag Husan din Turcia, iar la fete Iris Guldenpenning din Germania, la Sprint masculin Vlad Remzing din România, iar la fete Giulia Di Marco din Italia, la Supersprint masculin Nagy Barnabas din Ungaria, iar la fete Vivien Sass tot din Ungaria.

Timișoara Triathlon este mai mult decât o competiție sportivă. Este un spectacol urban în care întregul oraș devine teren de concurs, iar mii de spectatori pot urmări fiecare probă de aproape. „Timișoara are nevoie de evenimente sportive mari.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *