Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Orașul meu » Timișoara » VIDEO/FOTO De 30 de ani se întorc în satul care a dispărut. Bunea Mică renaște o dată pe an: „Când venim aici ne simțim ca acasă” VIDEO/FOTO De 30 de ani se întorc în satul care a dispărut. Bunea Mică renaște o dată pe an: „Când venim aici ne simțim ca acasă” 23 aug.
2026 • 710 Ștefan Both • Timișoara –> SHARE: WhatsApp icon Întâlnirea de la Bunea Mică FOTO Ștefan Both Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul În a doua duminică din august, un sat dispărut din județul Timiș renaște pentru câteva ore. La Bunea Mică (în maghiară „Bunyaszekszárd”), foștii locuitori și urmașii acestora se întorc să revadă spațiul care exista cândva ca o localitate plină de viață. Nu mai există nicio gospodărie.
Nicio construcție de pe vremea satului de odinioară. Într-o poiană, îi așteaptă o troiță ridicată în locul bisericii reformate, un monument, câteva morminte și memoria unei comunități preponderent maghiare care refuză să-și lase satul și să dispară. Drumul spre Bunea Mică nu a fost niciodată ușor.
Din Bunea Mare, șoseaua asfaltată lasă locul unui drum de pământ, brăzdat de tractoare, care urcă printre dealurile împădurite. Sunt doar câțiva kilometri până la locul unde, pe hărți, mai apare încă Bunea Mică. În realitate, satul nu mai există.
Fostul sat s-a umplut în această duminică din nou de oameni. În urmă cu două decenii, la întâlniri participau și aproximativ 200 de persoane. Astăzi au fost mai puțini.
Dar urcă de fiecare dată și locuitorii din satul Bunea Mare, cu care maghiarii s-au înțeles întotdeauna foarte bine. „Eu sunt născut în Bunea Mică, în 1947. Am copilărit aici, iar din 1952 bunicii mei au cumpărat o casă la Dumbrava și ne-am mutat acolo.
Dar vacanțele cele mai frumoase au fost aici, aproape de pădure. Pentru copii era ceva extraordinar. Lumină se făcea cu lampă cu petrol, erau cinci fântâni din care se scotea greu apă.
Bătrânii se asigurau în fiecare seară să fie apă în casă. Pentru două găleți stăteai o oră. Cred că la un moment dat erau peste 200 de oameni în sat, dar erau condiții extraordinar de grele.
Nu puteai să urci cu caii, ci doar cu bivolii. Îmi aduc aminte de copilărie, bunicii au stat aici până la finalul anilor ’60. Au luat și casele de aici, le-au reconstruit la Dumbrava”, a declarat Gergely Elemer.
Un alt fiu al satului este Ioan Ihasz, fost primar și acum viceprimar al comunei Dumbrava. Bunicii săi au fost chiar ultimii locuitori ai Bunei Mici. „Bunicii mei, Ihasz Ioan și Theresia, au fost ultimii care au plecat din Bunea Mică.
În 1984 s-au mutat la Dumbrava. Dar mai multe familii, având pământurile lăsate aici, veneam să lucrăm terenurile, fiind o zonă necolectivizată, asigurând hrana pentru noi. Vara și toamna veneam după fructe.
Bunicul meu avea căruța plină cu fructe. Nu erau fructele pentru țuică, ci erau pentru gemuri și pentru prăjituri. Oamenii locului au fost renumiți ca buni meșteșugari, dar și ca bucătari buni.
Putem să spunem că nu ne-am oprit să venim la Bunea Mică. În schimb, în 1995 s-a luat o hotărâre de către Gergely Jani și Juli să reînviem satul în fiecare an, în a doua duminică din august. Când venim sus la Bunea Mică ne simțim ca acasă.
Bunica mea, după ce s-a mutat la Dumbrava, în fiecare noapte cât a mai trăit a visat cu Bunea Mică”, a povestit Ioan Ihasz. Povestea satului Bunea Mică începe în 1866.