Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » VIDEO | Diana Șoșoacă, 25 de minute de fake-uri, în direct la televiziunea Russia Today, oficina lui Putin / Postare devenită virală în social media / „Foamete generalizată în România”, „50. 000 de oameni la protestul ciobanilor” și „se construiesc lagăre de concentrare” în UE Secțiune susținută de Fundația Konrad Adenauer VIDEO | Diana Șoșoacă, 25 de minute de fake-uri, în direct la televiziunea Russia Today, oficina lui Putin / Postare devenită virală în social media / „Foamete generalizată în România”, „50. 000 de oameni la protestul ciobanilor” și „se construiesc lagăre de concentrare” în UE 19 sept.
2026 Simona Cârlugea • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Europarlamentarul Diana Șoșoacă a făcut o serie de afirmații false, exagerate sau fără suport factual într-un interviu acordat postului rus Russia Today, după protestul ciobanilor din Capitală de pe 15 septembrie. Șoșoacă le-a explicat rușilor, în notă proprie, ce a fost la protest, politica agricolă a Uniunii Europene și situația economică a României, iar postarea a devenit virală în social media, cu peste 2400 distribuiri și peste 8000 de reacții în total. Nu este prima prezență a europarlamentarului la televiziunea rusă.
Dar este una dintre cele mai consistente – aproape 25 de minute. După fiecare astfel de interviu, Diana Șoșoacă a postat fragmentul din emisiune pe rețelele sociale. Vineri, Diana Șoșoacă a postat o fotografie cu ea în fața Kremlinului, cu un mesaj pentru Ursula von der Leyen.
Măsura de sacrificare și ucidere preventivă a oilor și caprelor afectate de Pesta Runegătoarelor Mici (PRM) a fost impusă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA) , în conformitate strictă cu regulamentele Uniunii Europene și ale Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (WOAH). Nu a fost „ordonată” de Bruxelles. În 2025 a fost luată aceeași măsură pentru stoparea epidemiei.
Iar implicarea Dianei Șoșoacă și a altor suveraniști a contribuit doar la o amplificare politică și mediatică a nemulțumirilor crescătorilor de animale. Nu a modificat cu nimic măsurile sanitar-veterinare. La protestul de luni, 15 septembrie 2026, au participat în jur de 3000 de persoane, după estimările autorităților.
Protestul a fost inițiat de oieri care critică măsurile luate în România de interzicere a exporturilor din cauza unor boli ale rumegătoarelor mici. Manifestația pașnică a degenerat în violențe după ce mai mulți participanți au aruncat cu pietre în forțele de ordine. În România libertatea de expresie este garantată de Constituție, iar legile reglementează modul în care se desfășoară adunările publice.
Nu există prevederi speciale legate de prezența parlamentarilor la proteste. Autoritățile române solicită eliminarea conținutului de pe rețelele sociale în urma unor decizii ale unor instituții cu rol de reglementare – CNA, ANCOM. Contul Dianei Șoșoacă are și în acest moment zeci de videoclipuri și mii de postări.
La fel și cele ale altor membri ai partidului SOS. Prezența lor ca invitați la televiziuni și radiouri ține strict de politica editorială a fiecărui post. Nu există o bază factuală care să dovedească că Uniunea Europeană a impus folosirea forței împotriva protestatarilor români.