Argentina a fost mereu deschisă imigrației, spune Niveyro, încă din Constituție, dar și pentru că argentinienii înșiși descind din imigranți europeni și americani. România are o comunitate mică în Argentina, însă una care a contribuit, prin muncă și implicare, la dezvoltarea societății argentiniene.

Ea vorbește și despre percepția lui Milei dincolo de granițele țării: în America Latină, unde mai există state cu guvernări socialiste, președintele argentinian e privit de tineri drept un model de urmat, la fel ca în Europa. INTERVIU Reporter: Ce știți despre România? Cum se vede România din Argentina?

Miriam Niveyro: Noi știm că sunteți o țară care a trecut prin situații politice opuse față de ale noastre în trecut, însă în prezent aveți o democrație în dezvoltare și o piață liberă în economie, și asta ne bucură. România în Argentina: o comunitate mică, dar cu impact Reporter: Ați întâlnit vreodată situații legate de comunitățile străine, inclusiv cu români? Miriam Niveyro: Am întâlnit multe comunități de străini care locuiesc aici în Argentina, însă nu români.

România știu că are o comunitate mică de români aici, în raport cu altele, de exemplu din America Latină, dar am investigat și am aflat și ni s-a precizat că românii au contribuit mult la cultura Argentinei prin efort, muncă și angajament față de societate. Reporter: Cum vi se pare integrarea comunităților străine în Argentina? Miriam Niveyro: Noi am fost mereu deschiși cu imigranții, încă de la constituirea Constituției le-am deschis porțile.

Argentina s-a constituit într-o țară autonomă, independentă, dar primii pași aici au fost făcuți de imigranți din diferite părți ale Europei și din America. Este o integrare deplină și absolută a imigrației în țara noastră, am fost mereu deschiși în a le oferi un spațiu de dezvoltare și muncă. Brațele deschise pentru imigranți, scris în Constituție Reporter: Cu ce provocări se confruntă imigranții, de exemplu, cum sunt percepuți de către argentinieni?

Miriam Niveyro: Mereu am avut brațele deschise pentru imigranți, nu doar cum spuneam, că este scris în Constituție, ci și pentru că venim de acolo. Noi, în acest moment, avem o politică de brațe deschise pentru toți imigranții care doresc să investească, să muncească, să schimbe cultura și să studieze aici, întotdeauna sub parametrii legii care ne încadrează pe toți, legile trebuie respectate de toată lumea. Țara noastră este mereu dispusă să primească imigranți.

Lecția din 1989: ce ar putea învăța Argentina de la România Reporter: Ce lecție ar putea învăța România din politica Argentinei, din tot ceea ce se întâmplă în Argentina azi, din dezbaterile și din schimbările politice? Miriam Niveyro: Noi am putea învăța de la voi, de la schimbarea pe care ați făcut-o în 1989, dar noi în Argentina, din fericire, mulțumită președintelui Javier Milei, trăim o schimbare de paradigmă, trecem printr-o schimbare nu numai în politică, ci și în aspectul cultural. Președintele nostru înaintează o schimbare structurală cu privire la intervenția statului în toate nivelurile țării.

Javier Milei nu gestionează doar macroeconomia, dar a scăzut foarte mult inflația, la fel și nivelul sărăciei, tocmai pentru că a început desfășurarea unui proces de piață liberă, de deschidere către piețele din Europa, Mercosur și toată America Latină. Nu știu ce ați putea învăța de la noi, dar este un proces în desfășurare care îi dă Argentinei posibilitatea de a ieși din situația pe care a lăsat-o kirchnerismul în ultimii 20 de ani de guvernare. Javier Milei, model pentru tineri și dincolo de Europa Reporter: În Europa Javier Milei are o imagine pozitivă, per ansamblu, însă în America Latină cum este văzut?

Miriam Niveyro: Milei în America Latină este de asemenea perceput ca un lider de urmat. Aici, în America Latină, încă există țări socialiste, iar tinerii îl văd ca pe un model demn de urmat. Reporter: În România, Javier Milei și reformele sale au generat un mare interes din partea tinerilor și în general din partea oamenilor.

Ce mesaj aveți pentru aceștia? Mesaj pentru tinerii români: libertate și responsabilitate individuală Miriam Niveyro: Tinerii sunt cei care au introdus imaginea lui Javier Milei și a liberalismului în mintea argentinienilor, a bunicilor și a părinților. Tinerilor din România le spun să continue cu această perspectivă, să se dezvolte din punct de vedere economic și profesional.

Trebuie să ne întoarcem la natura umană, la libertate și la responsabilitate individuală. Cred că tinerii sunt cei care poartă drapelul schimbării profunde la nivel mondial.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *