La un an de la începerea lucrărilor, șantierul lotului Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania a ajuns la 65 % execuție, în avans față de graficul de lucru, a transmis Compania Națională de Investiții Rutiere. Directorul Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Horațiu Cosma au efectuat o nouă verificare a lotului de 28,5 kilometri din județul Bihor, pe care Antreprenorul lucrează cu aproape 700 de persoane și peste 500 de utilaje și echipamente.

,,Din punct de vedere contractual, lucrurile se desfășoară conform graficului. Nu avem probleme în ceea ce privește ordinele de modificare, variațiile de lucrări, situațiile de plată sau decontările, toate fiind la zi. Constructorul se află în avans cu execuția lucrărilor, în ciuda dificultăților existente în piață privind aprovizionarea cu bitum și evoluția costurilor la combustibil.

Ne dorim ca acest ritm să fie menținut și să putem finaliza lucrările până la sfârșitul anului, însă, mai presus de respectarea termenelor, pentru noi contează calitatea. Obiectivul este să livrăm o lucrare executată la cele mai înalte standarde, iar până în acest moment constructorul a demonstrat pe lotul adiacent că se poate”, a explicat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu. La rândul său, Horațiu Cosma a spus că lotul ar putea fi deschis la finele anului.

Dacă actuala dinamică va fi menținută, suntem foarte optimiști că la finalul acestui an constructorul va reuși să facă românilor o surpriză frumoasă: deschiderea circulației cu aproximativ cinci luni înainte de termenul contractual. Ar fi o performanță remarcabilă pentru primul șantier de autostradă al noii companii de drumuri CNIR. Mai mult decât atât, această deschidere ar reprezenta încă un pas decisiv pentru continuitatea Autostrăzii Transilvania.

Obiectivul nostru este ca în 2026 să putem circula pe A3 de la Oradea la Cluj, cu o singură întrerupere pe tronsonul ”Meseș” între Nușfalău și Poarta Sălajului. Românii așteaptă un coridor modern care să conecteze vestul țării de inima Transilvaniei. După ani în care Autostrada Transilvania a fost asociată cu întârzieri și promisiuni neîndeplinite, astăzi vedem tot mai multe șantiere care se transformă în realitate, chiar și în avans față de termenele contractuale.

Iar Chiribiș – Biharia este unul dintre cele mai bune exemple că, atunci când există mobilizare și seriozitate, kilometrii de autostradă pot fi construiți într-un ritm care să redea oamenilor încrederea că România poate construi proiecte mari repede și bine. Stadiul lucrărilor: -65% execuție, la un an de la începerea lucrărilor; -Constructorul este mobilizat cu 659 de persoane și 525 de utilaje și echipamente; -Primul strat de asflat așternut pe 11 km de autostradă. -Al doilea strat de asfalt așternut pe 5 kilometri de autostradă și 5 kilometri din relocarea DN 19E -parapete montate pe 4,5 kilometri de autostradă.

Valoarea contractului de proiectare și execuție pentru subsecțiunea 3C2 Chiribiș-Biharia este de 785 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027. Constructorul este Asocierea Precon Transilvania-Citadina 98, iar conform datelor din platforma Cestrin termenul de finalizare este luna mai 2027. Constructorul Beniamin Rus a afirmat luni , pentru Agerpres, că tronsonul Chiribiş-Biharia al A3 ar putea fi deschis circulaţiei în decembrie 2026, dacă ritmul actual al lucrărilor se menţine şi condiţiile meteo permit continuarea lucrărilor.

„Avem un ritm destul de susţinut. Turnăm în fiecare zi între 3. 500 şi 4.

000 de tone de asfalt, la fel şi beton”, a spus Beniamin Rus, precizând că există premise ca lucrările să fie finalizate astfel încât traficul să poată fi deschis înainte de sfârşitul anului. Constructorul a subliniat că, conform contractului, execuţia era prevăzută pentru o perioadă de 24 de luni, la care se adăugau şase luni pentru proiectare. În aceste condiţii, finalizarea tronsonului în decembrie ar însemna lucrări realizate într-un timp de aproximativ 12 luni, adică la jumătate din termenul iniţial prevăzut pentru construcţie.

„Sperăm să facem o surpriză, să dăm în trafic anul acesta, în decembrie. Sunt premise să deschidem în decembrie”, a afirmat Rus. Deschiderea traficului în decembrie depinde însă şi de evoluţia vremii.

Constructorul avertizează că ploile sau alte condiţii nefavorabile ar putea încetini semnificativ lucrările. „Dacă vin ploi sau vine altceva, în momentul ăla nu mai ţine de noi. Ne trezim că într-o lună lucrăm cât într-o săptămână”, a explicat Beniamin Rus.

Articol preluat din Economedia.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *