Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Victor Ponta insinuează că Siegfried Mureșan ar fi agent străin. Fostul premier PSD are și cetățenie turcă, și cetățenie sârbă Victor Ponta insinuează că Siegfried Mureșan ar fi agent străin. Fostul premier PSD are și cetățenie turcă, și cetățenie sârbă 26 iun.
2026 • 1718 Liviu Avram • Articole –> SHARE: WhatsApp icon sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Nominalizarea lui Siegfried Mureșan ca posibil premier din partea PNL-USR-UDMR nu a rămas prea mult timp fără răspuns din partea celor care îl susțin pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Aceștia par sa omită însă că „Siegfrried” este numele mic al candidatului, iar numele de familie este unul neaoș românesc: Mureșan. „După Klaus și Fritz, ne mai trebuie și un Siegfried!
Propunerea Partidului ( fost Național) Liberal! Totuși, nemții, seriosi , ne-au luat cele 6 miliarde de euro pentru Rheinmetall și ni-l dau pe Siegfried în banii ăștia! Dar am și eu o întrebare pentru Partidul ( fost National) Liberal : voi chiar nu mai gășiți la voi un securist român?
Trebuie neapărat să puneți un securist de la nemți? Știu că la USR sunt toți prin Franța sau Germania, angajați, dar la voi mai știu eu câțiva care au depus jurământul pe Tricolorul nostru, nu pe al lor! ”, a scris Victor Ponta.
Episodul are totuși ironia sa. Victor Ponta are și cetățenie sârbă, și cetățenie turcă, conform documenteor oficiale, publicate de Libertatea în luna aprilie, emise de cele două state: anunțul publicat în Monitorul oficial al Republicii Serbia prin care Victor Viorel Ponta primește cetățenia acestui stat în data de 11 ianuarie 2018, și un extras de la registrul Comerțului din Turcia din 9 mai 2024. În temeiul articolului 19, alineatele 1 și 3 din Legea privind cetățenia Republicii Serbia („Monitorul Oficial al RS”, nr.
135/04 și 90/07) și al articolului 43, alineatul 2 din Legea privind Guvernul („Monitorul Oficial al RS”, nr. 55/05, 71/05 – rectificare, 101/07, 65/08, 16/11, 68/12 – US, 72/12, 7/14 – US și 44/14), Se acordă cetățenia Republicii Serbia domnului Ponta (Niculae) Victor-Viorel , născut la data de 20 septembrie 1972, în localitatea București, România, cetățean român. Prezenta hotărâre se va publica în „Monitorul Oficial al Republicii Serbia”.
În campania electorală de anul trecut, când a candidat la președinție, Victor Ponta a anunțat că va renunța la cetățenia sârbă, dar nu e clar dacă s-a ținut de cuvânt. Un alt document, emis de Registrul Comerțului din Turcia, atestă că Victor Ponta are și cetățenia acestui stat. Este vorba de actele prin care Ponta a intrat în acționariatul și în conducerea unei firme înregistrate la Istanbul.
VICTOR VIOREL PONTA , cetățean al Republicii Turcia, având numărul de identitate (CNP) 492******40, cu domiciliul la adresa ISTANBUL / EYÜPSULTAN; a fost ales ca reprezentant autorizat (Membru al Consiliului de Administrație) până la data de 01. 04. 2027 .
Forma de autorizare: Este autorizat să reprezinte societatea în mod individual (singur)”. Documentul este extras din actele de încorporare a unei firme înființate de Victor Ponta la Istanbul. În aprilie anul acesta, Victor Ponta a declarat pentru Libertatea că la mijloc este o confuzie între cetățean turc și rezident turc: „Mulțumesc pentru semnalare.
Cred că este o confuzie.