Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Jurnalul/O instanță de judecată a trebuit să ia o decizie inedită. Un dosar de partaj ieșit din comun a fost prezentat de avocatul Constantin Neacșu.

Povestea, făcută publică pe contul său de TikTok, a stârnit numeroase reacții în mediul online și aduce în discuție o situație rar întâlnită în practica instanțelor din România. Totul a pornit după divorțul unui cuplu, când fostul soț a solicitat judecătorului ,în proesul de partaj, o parte din banii pe care i-a plătit pentru operația de implant mamar a fostei partenere. Potrivit avocatului, bărbatul a susținut că procedura medicală fusese achitată integral de acesta și, prin urmare, suma ar trebui luată în calcul la partaj.

„ Astăzi am primit o hotărâre într-un proces civil de partaj atât de memorabil, încât cred că dreptul civil ar trebui să primească, din când în când, un Oscar pentru comedie. Pentru că nu în fiecare zi un fost soț solicită, la partaj, cu maximă seriozitate, să se împartă implantul mamar al fostei soții ”, a povestit Constantin Neacșu pe TikTok. Judecătorii au respins cererea, reținând că implanturile mamare fac parte din corpul unei persoane și nu pot fi considerate bunuri supuse partajului.

„ Corpul uman este inviolabil, nu este în circuitul civil și nu reprezintă un bun partajabil. Nu putem pune proteza pe masa instanței ca pe un televizor. Cheltuiala este consumată, asemenea unui tratament medical sau unui alt serviciu, și nu poate fi recuperată ulterio r”, a explicat avocatul.

Acesta a precizat că fostul soț și-a susținut poziția până la finalul procesului, insistând că a suportat integral costurile intervenției. Cu toate acestea, instanța a respins cererea fostului soț. „ Instanța a reținut exact ceea ce spune legea: implantul este un bun strict personal, parte din corpul persoanei.

Nu se poate împărți, evalua, revendica, scoate, muta, transfera, amortiza sau pune la licitație ”, a mai afirmat Constantin Neacșu. Avocatul consideră cazul drept unul dintre cele mai inedite din cariera sa, concluzionând că, uneori, realitatea poate depăși orice scenariu și „ bate orice manual de drept ”. Citește pe Antena3.

ro Japonia are o metodă veche de 600 de ani prin care un copac produce lemn timp de secole fără să fie tăiat. Cum funcționează Daisugi &times Citește pe LongevityMagazine. ro 10 alimente care stimulează tranzitul intestinal și combat constipația Citește pe Fanatik.

ro Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *