Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată unsplash/România a cumpărat, la orele serii, în special pentru consumul dintre orele 19. 00-21.
00, energie electrică mai scumpă cu circa 40% față de energia pe care țara noastră o vinde în timpul zilei, pentru că ne lipsește capacitatea de stocare. România a reușit să treacă peste situația de criză cauzată de scăderea debitului Dunării, iar Reactorul II al Centralei de la Cernavodă nu se mai închide. Apele Române au anunțat, la începutul perioadei de criză, că zilele critice ar fi între 6 și 9 august, perioadă în care Reactorul II s-ar fi închis, dacă nivelul Dunării ar fi continuat să scadă, însă operațiunile întreprinse de ANAR și Armată au avut succes, iar nivelul Dunării a crescut cu 8 centimetri față de evoluția prognozată.
Riscul major de închidere a Unității II a centralei nucleare de la Cernavodă a trecut, în această etapă, dar pericolul s-a redus și pe termen lung. În schimb, în toată această perioadă s-a observat că toate avertismentele legate de securitatea energetică a României au fost ignorate, ani la rând, deși specialiștii aveau calcule exacte și scenarii sumbre – unul dintre acesta fiind chiar cel pe care toți românii l-au trăit în ultimele două săptămâni. Reactorul II de la Cernavodă funcționează în parametri normali și poate asigura necesarul de energie pentru cel puțin următoarele nouă zile, conform reprezentanților centralei și celor ai Apelor Române.
Nici până astăzi nu a venit vreun răspuns din partea autorităților în legătură cu anunțul făcut inițial, inclusiv de premierul interimar Ilie Bolojan, despre închiderea Unității II a centralei nucleare – o decizie luată unilateral de conducerea centralei de la Cernavodă, deosebit de periculoasă pentru securitatea energetică a României. Ieri, directorul centralei a anunțat oficial că reactorul rămâne funcțional, pentru că nivelul apei a crescut cu 8 cm peste prognoza din ziua în care a fost anunțată închiderea acestuia. „Duminică dimineață a crescut nivelul în Dunăre la aspirația pompelor din bazinul de răcire cu 4 centimetri.
Prognoza arăta o scădere de 4 centimetri, deci efectul net este de o creștere de 8 centimetri. Acest rezultat extraordinar, din punctul nostru de vedere, este direct legat de operațiunile de scufundare a primelor două barje și ne permite funcționarea pe următoarele nouă zile, cel puțin, conform prognozei actuale”, a declarat Romeo Urjan, directorul centralei de la Cernavodă, care le-a mulțumit colegilor din Ministerul Energiei, Transporturilor, Mediului și Apărării și tuturor celor care au contribuit la operațiunile care au ajutat la creșterea debitului. Declarația directorului centralei de la Cernavodă a fost confirmată de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.
Pericolul a trecut, cel puțin pentru următoarele nouă zile, dar este foarte posibil să nu revină situația de criză, pentru că ploile sunt prognozate pentru bazinul Dunării, astfel încât nivelul fluviului nu ar trebui să mai scadă, în următoarea perioadă. La finalul săptămânii trecute s-au făcut mai multe operații pentru creșterea nivelului Dunării, astfel încât să se poată menține în funcțiune al doilea reactor de la Cernavodă, după ce primul fusese închis, cu aproape o lună în urmă, din cauza scăderii debitului apei care pune în pericol capacitatea de răcire a reactoarelor. Operațiunile au constat în scufundarea controlată a patru barje, pe brațul Bala al Dunării, și s-a finalizat sâmbătă, cu succes.
Prin scufundarea barjelor s-a reușit redirecționarea unei părți mai mari din debitul Dunării către zona centralei nucleare. Specialiștii de la Apele Române au explicat că intervenția a fost extrem de dificilă din cauza curenților puternici, iar scufundarea ultimelor două barje a fost finalizată după aproximativ șapte ore.