Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Posturile vacante din unitățile sanitare vor putea fi ocupate numai cu încadrarea în bugetele aprobate ale instituțiilor. Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților a adoptat luni un amendament care permite deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar.

Amendamentul a fost depus de grupul PSD și a primit voturi din partea tuturor partidelor. Parlamentarii PNL s-au abținut. Proiectul urmează să ajungă miercuri la votul plenului Camerei Deputaților.

Potrivit textului adoptat, excepția se aplică unităților și instituțiilor din subordinea Ministerului Sănătății, unităților sanitare aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și spitale lor și celorlalte unități din subordinea autorităților locale. Posturile vor putea fi ocupate numai cu încadrarea în bugetele aprobate ale instituțiilor. Amendamentul a fost inițiat de 10 deputați PSD, printre care foștii miniștri ai Sănătății Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete, precum și Rodica Nassar.

Propunerea a fost adoptată în Comisia pentru sănătate cu 17 voturi „pentru” și trei abțineri, fără voturi împotrivă. Parlamentul și-a întrerupt vacanța și a început luni o sesiune extraordinară de cinci zile, cu o agendă încărcată: legi restante din PNRR, aprobarea împrumutului european SAFE, modificări în administrație și măsuri fiscale cu impact direct asupra populației. Primele decizii au fost luate în comisiile Senatului, unde a fost avizată favorabil prelungirea perioadei în care anumite locuințe pot fi cumpărate cu TVA de 9%, înainte de trecerea la cota de 21%.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *