Jiri și Ondrej sunt niște cehi care alcătuiesc împreună un cuplu. Ei au decis să-și unească destinele, dar, pentru verighete , nu au dat buzna prin magazinele cu bijuterii, ci au optat pentru unele inteligente, dotate cu dispozitive electronice, care combină aspectul unei bijuterii cu funcții întâlnite în cazul ceasurilor smart și al dispozitivelor de monitorizare a sănătății.
Alegerea lor nu a fost una întâmplătoare. Verigheta care îți transmite bătăile inimii persoanei iubite Inelele purtate de cei doi au fost adaptate special pentru ceremonia de căsătorie. Funcția care a atras cel mai mult atenția este cea prin care fiecare dintre cei doi poate simți și vedea ritmul cardiac al partenerului.
Atunci când unul dintre miri apasă pe inel, dispozitivul reproduce fizic pulsul celuilalt, iar pe suprafața sa este afișat ritmul cardiac sub forma unei linii roșii aflate în mișcare . Astfel, verigheta devine mai mult decât un obiect simbolic. E un EKG, de-a dreptul.
Practic, cei doi pot avea permanent asupra lor un mic dispozitiv care le transmite un semnal asociat cu persoana iubită, indiferent unde se află. „ Nu ne-am ocupat niciodată de aur și diamante. Am vrut ceva diferit la nuntă, așa că ne-a plăcut ideea că este ceva nou.
Ne simțim ca niște pionieri în acest sens ”, a povestit Jiri. Verigheta mai smart ca utilizatorul ei Inelele inteligente sunt produse de o companie din Cehia și fac parte dintr-o categorie de dispozitive care încearcă să transforme bijuteriile tradiționale în gadgeturi purtabile. Compania prezintă HB Ring drept un produs destinat conectării persoanelor iubite prin intermediul bătăilor inimii.
Conceptul este simplu: utilizatorul atinge de două ori inelul pentru a putea vedea și simți pulsul persoanei apropiate, chiar dacă aceasta se află la distanță. Pe lângă această funcție, inelele pot include și alte tehnologii, printre care monitorizarea activității și posibilitatea de a efectua plăți contactless. Pentru un cuplu care dorește să transforme verigheta într-un obiect personal și tehnologic, combinația poate fi una neobișnuit de atractivă.
Tot mai mulți tineri aleg verighete inteligente Alegerea celor doi cehi vine într-un moment în care piața dispozitivelor purtabile se diversifică rapid. Verighetele inteligente au început să fie tot mai căutate, iar vânzările din această categorie au crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului precedent , conform informațiilor prezentate de producători. Spre deosebire de ceasurile inteligente, ele sunt discrete și pot fi purtate permanent, fără să atragă la fel de mult atenția.
Ele pot urmări diferite date despre activitatea utilizatorului și starea organismului, în funcție de model. În cazul HB Ring, producătorii au mers însă într-o direcție diferită: au transformat una dintre cele mai importante funcții ale corpului uman, bătăile inimii, într-un simbol al legăturii dintre două persoane. Cât costă o astfel de verighetă?
Tehnologia are însă un preț. Un astfel de inel inteligent poate ajunge să coste mii de euro , în funcție de configurație și de accesoriile alese. Pentru unii, suma poate părea exagerată pentru o bijuterie care nu mai este făcută din aur sau decorată cu diamante.
Pentru alții, tocmai tehnologia este cea care îi conferă valoare.