Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » HealthyLife » Vaccin împotriva cancerului de piele: laboratoarele Moderna și Merck anunță rezultate încurajatoare Secțiune sustinută de Vaccin împotriva cancerului de piele: laboratoarele Moderna și Merck anunță rezultate încurajatoare 19 aug. 2026 Florin Marinescu • HealthyLife –> SHARE: WhatsApp icon Foto: Moderna Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Laboratoarele americane Merck și Moderna au anunțat miercuri, 19 august, rezultate pozitive în ultima fază a studiilor clinice privind vaccinul lor experimental pe bază de ARN mesager împotriva cancerului de piele. „Este vorba despre prima anunțare a unor rezultate pozitive din faza 3 (…) pentru o terapie anticanceroasă pe bază de ARNm”, scriu laboratoarele Merck și Moderna într-un comunicat comun emis miercuri, 19 august și citat de BFM TV.

Cele două companii farmaceutice, Merck și Moderna, declară că au finalizat cu succes ultima fază a studiilor clinice pentru vaccinul lor experimental pe bază de ARN mesager împotriva cancerului de piele , destinat pacienților cu melanom în stadiu avansat. Terapia personalizată, combinată cu imunoterapia Keytruda de la Merck, a permis îmbunătățirea „semnificativă din punct de vedere statistic” a supraviețuirii fără recidivă la pacienții cu melanom în stadiu avansat și care au fost operați anterior, în comparație cu un tratament numai cu Keytruda, au declarat cele două laboratoare, fără a publica date numerice. Acest nou tratament, denumit „intismeran autogen”, se bazează pe tehnologia acidului ribonucleic mesager (ARNm), care constă în a indica celulelor organismului cum să producă proteine capabile să declanșeze un răspuns imunitar.

Este vorba de o terapie „personalizată”, concepută pe baza mutațiilor specifice ale tumorii fiecărui pacient. Obiectivul este de a antrena și activa sistemul imunitar al pacientului, astfel încât acesta să recunoască și să atace celulele canceroase. „Timp de mulți ani, ideea de a crea un tratament pe bază de ARNm conceput special pentru cancerul unei persoane era greu de imaginat.

Astăzi contribuim la transformarea acestei viziuni în realitate”, a afirmat Stéphane Bancel, directorul Moderna, citat în comunicat. Studiul clinic de fază 3, etapă decisivă înaintea solicitărilor de autorizare de punere pe piață, a fost realizat pe peste 1. 100 de persoane.

Moderna s-a făcut cunoscută publicului larg devenind unul dintre pionierii mondiali ai vaccinurilor cu ARN mesager. În special, a fost una dintre primele companii, alături de Pfizer-BioNTech , care a dezvoltat și comercializat la scară largă un vaccin împotriva Covid-19 bazat pe această tehnologie. După publicarea acestor rezultate, acțiunile Moderna au înregistrat o creștere semnificativă în tranzacțiile electronice dinaintea deschiderii Bursei din New York (+65,18% în jurul orei 11:40 GMT).

Merck și Moderna intenționează acum să prezinte aceste date în unui viitor congres medical și să inițieze demersurile necesare în fața autorităților pentru a solicita aprobarea acestui tratament. Melanomul este una dintre cele mai mortale forme de cancer de piele, cu peste 330. 000 de cazuri noi diagnosticate la nivel mondial în 2022, o cifră în creștere, reamintesc laboratoarele.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *