„Acum e clar: PSD nu vrea un guvern care să rezolve problemele țării. Ci un guvern pe care să-l controleze ei”, transmite USR.
Formațiunea susține că PSD „a blocat România” și că social-democrații enumeră acum probleme pe care tot ei le-ar fi provocat. Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat luni, după ședința de partid privind desemnarea noului premier, că PSD nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan, acuzând continuarea politicilor lui Ilie Bolojan pentru situația economică dificilă.