Sorana Cîrstea, aflată pe locul 17 în clasamentul WTA, a controlat meciul în fața jucătoarei clasate pe poziția 31 mondial. Cîrstea a început foarte bine partida, desprinzându-se la 3-2 și apoi la 5-2, înainte de a închide primul set cu 6-2.

În actul secund, românca a făcut break încă din primul game și a condus cu 3-1. Parry a revenit și a egalat, iar la 4-3 Cîrstea a salvat două mingi de break într-un game de peste 10 minute. Românca a servit pentru meci la 5-4, dar franțuzoaica a reușit să egaleze, înainte ca Cîrstea să obțină un nou break și să încheie setul cu 7-5.

Cîrstea a avut un procentaj superior la primul serviciu, 70% față de 58% pentru Parry. A câștigat 69,6% dintre punctele jucate cu primul serviciu. Diferența s-a văzut și la mingile de break.

Cîrstea a transformat patru din cele 10 oportunități avute, în timp ce Parry a fructificat una din trei. Românca a câștigat, de asemenea, 62,1% dintre punctele disputate pe al doilea serviciu al adversarei, față de 45,8% câștigate de Parry pe al doilea serviciu al său. În primul tur, Cîrstea a trecut de austrica Julia Grabher cu 6-3, 6-0.

Ea este singura reprezentantă a României rămasă în competiția de simplu la US Open. În turul al treilea, românca o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini, locul 21 WTA. Pegula, victorie în mai puțin de o oră Tot miercuri, americanca Jessica Pegula, cap de serie numărul 3, s-a calificat în turul al treilea după o victorie categorică în fața compatrioatei Sofia Kenin, cu 6-3, 6-1, într-o partidă de 56 de minute.

Pegula, care a ajuns pentru al șaptelea an consecutiv în turul al treilea la US Open, a câștigat astfel a cincea dintre cele șapte confruntări directe cu Kenin. În turul următor, americanca o va întâlni pe canadianca Leylah Fernandez, cap de serie numărul 31, finalistă la US Open în 2021. Pegula are 47 de victorii și 12 înfrângeri în acest sezon și păstrează șanse matematice de a deveni, pentru prima dată în carieră, lider mondial, în funcție și de rezultatele Elenei Rybakina.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *