Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Potrivit ISU Harghita, prezența unui urs a fost semnalată sâmbătă în Miercurea Ciuc, în zona Ciba, iar autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru a avertiza populația. De asemenea, un alt urs a fost observat vineri, 21 august, în satul Tătârlaua, din județul Alba.

Locuitorii au fost avertizați tot printr-un mesaj RO-Alert, iar ulterior un echipaj al Jandarmeriei Alba s-a deplasat în zonă pentru verificări. Echipajul de intervenţie al Jandarmeriei Alba care s-a deplasat la locul indicat, echipați pentru intervenții în cazul animalelor de talie mare, au constatat la sosire că ursul nu mai era prezent în zona indicată. Prezența urșilor a mai creat probleme în Tătârlaua în ultimele luni.

În iunie, localnicii au reclamat că un urs ar fi atacat o stână și ar fi luat un miel. Situația a devenit și mai gravă acum aproximativ o săptămână, în satul învecinat Crăciunelu de Sus. Un crescător de animale a găsit pe pășunea comunală două vaci și un taur omorâți, iar localnicii au indicat un urs drept posibil responsabil.

Știri video Comentarii Baliza 22:44, 22. 08. 2026 Toți urșii din pădurea aceea Trebuie căutați și uciși fără milă.

Astfel încât să nu mai fie văzut niciodată vreun urs pe-acolo.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *