Ultimii zece ani au adus în spitalele publice şi private din România o triplare a numărului de echipamente medicale mari, CT-uri, RMN-uri, însă pacienţii aşteaptă în continuare două-trei luni pentru o investigaţie cu bilet de trimitere. Sunt peste 650 de echipamente de CT în total în sistemul public şi privat, şi aproape 400 de RMN-uri, cele două tipuri de echipamente fiind de altfel şi cele mai folosite în investigaţiile medicale şi în diagnostice.

La un calcul estimativ, unităţile medicale de stat şi private au cheltuit circa 80-100 mil. euro în 2025 pentru achiziţia echipamentelor de imagistică mari – CT, RMN, PET-CT sau mamografe. Listele de aşteptare cu bilet de trimitere sunt de două sau chiar trei luni pentru pacienţii care vor să facă aceste investigaţii cu bilet de trimitere.

Cu plată însă, se găseşte loc de pe o zi pe alta, însă preţurile pentru un CT ajung la 500-600 lei, iar la RMN chiar de 1. 000 de lei pe segment. Despre cum aducem performanţa în beneficiul pacienţilor vom dezbate la conferinţa ZF Health & Pharma, organizată în 28 şi 29 septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels ZF la cota 7. 000 de ediţii. La un an după criza economică din 2008-2009, România era încă ameţită.

În ediţia 2. 999 a ziarului, din octombrie 2010, investitorii străini propuneau ieşirea din criză prin organizarea Europenelor de fotbal. Spitalele private aveau deja 10% din naşterile din Capitală.

Fondurile europene îşi făceau simţită prezenţa Efectul autostrăzilor. Harta puterii de cumpărare arată cum prăpastia se reduce, iar Moldova, cea mai săracă regiune a României, capătă tracţiune Bursă. Cele două întrebări ale americanilor de la JP Morgan , cea mai mare bancă americană şi unul dintre principalii finanţatori ai proiectului Neptun Deep, la conferinţa Romgaz.

Aeroporturile locale au avut cu 3,5% mai multe zboruri în acest an. Traficul aerian a crescut, însă ritmul de creştere a fost mai lent Bursă. Urmează ZF Piaţa de capital, ediţia a cincea, pe 25 septembrie.

Cum pot companiile româneşti transforma maximele de la bursă în finanţare pentru creştere? Testaţi-vă abilităţile de investitor în exerciţiul de investiţii pe care îl organizăm iar cu Estinvest O nouă sursă de aprovizionare cu gaze: Premier Energy, companie în spatele căreia se află un miliardar ceh, începe aprovizionarea cu GNL prin terminalul din Alexandroupolis şi contractează de la banca franceză Natixis o finanţare de până la 45 de milioane de euro Şi centrala nucleară de la Kozlodui, pe care Bulgaria se bazează pentru a fi campion la exportul de electricitate, cedează în faţa crizei de apă de pe Dunăre. Ce se va întâmpla dacă reactoarele vor fi oprite?

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu că încă nu ne-am distrus termocentralele pe lignit“ SAM Transport din Sibiu ţinteşte dublarea afacerilor în doi ani: „70% din business este asigurat pe rute internaţionale“ Zsolt Torjai, Hampton by Hilton Târgu-Mureş: Trebuie să construim împreună motive convingătoare pentru ca românii să aleagă destinaţiile din ţară Bursă. Finanţe personale. Rompetrol Rafinare, acţiunea care s-a apreciat cu 63% într-o săptămână, este de patru ori mai ieftină decât OMV Petrom la P/E, dar mai scumpă la EV/EBITDA Parizienii se aruncă cu încredere în Sena pentru a se distra şi răcori.

Bucureştenii ce pot face pe Dâmboviţa? ZF Live Special ProVision Security Day. Vlad Constantinescu, Forcepoint, companie globală de securitate cibernetică: Pe măsură ce fiecare angajat îşi face propriul „copilot“, companiile pierd urma propriilor date – şi nici măcar AI-ul rulat local nu e o garanţie.

„Nu e nimic sută la sută sigur. Din păcate. “ Aurelian Marin, Paradis Tours: În ultimii zece ani, litoralul s-a dezvoltat foarte mult.

Am plecat de la un litoral în paragină şi am ajuns la o bază hotelieră renovată. Se fac anual investiţii mari ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Radu Dăscălescu, TradeVille: Toţi ochii pe resursele energetice.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *