Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată PNL blochează ședința birourilor permanente Liderul de grup al PNL a cerut luni în ședința Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului ca în dreptul miniștrilor propuși de Adrian Veștea să nu apară sigla PNL. Ședința BPR va fi reluată după ce din dreptul miniștrilor propuși de Adrian Veștea a fost eliminată sigla PNL.

Liderul de grup al PNL a cerut ca în dreptul miniștrilor propuși de Adrian Veștea să nu apară sigla PNL. S-a supus la vot, iar această solicitare a trecut și cu voturile AUR. Astfel, ședința BPR suspendată, ea urmând să fie reluată, probabil, mai târziu.

Ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului a început la ora 10. 00, în format online. În această reuniune urma să se stabilească calendarul oficial al procedurilor pentru votul de învestitură al Guvernului propus Adrian Veștea.

Acesta a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor Cabinetului pe care îl propune pentru România, cerând un calendar rapid pentru audieri și votul de învestitură. Citește pe Antena3. ro Subiecte la Română, Evaluarea Națională 2026.

Elevii au primit Rezumat la subiectul al II-lea &times Citește pe LongevityMagazine. ro Deficitul de fier afectează diferit femeile și bărbații Citește pe Fanatik. ro Răsturnare de situație: Alex Băluță refuză Poli Timișoara și semnează cu o contracandidată la promovare!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *