UPDATE: Nadia Comăneci: Este o investiție pentru tineretul de astăzi În cadrul discursului susținut de legendara gimnastă a evidențiat rolul sportului în dezvoltarea copiilor, punctând că vede deschidrea sășii d egimansitcă drept „o investiție pentru tineret”. „E ste o șansă a copiilor mici să trăiască istoria pe care am trăit-o și noi acum 50 de ani.

Pentru că am avut o oportunitate mai puțină în perioada când am început gimnastica și cred că este extrem de necesar ca acești copii în ziua de astăzi să poată să facă orice fel de sport. Este o investiție pentru tineretul de astăzi. O investiție de a crea ca adult.

O investiție în scop de învață să crești, să vezi valorile vieții, să-ți găsești caracterul și să-ți găsești succesul în ceea ce vrei să faci” a afirmat Nadia Comăneci. De asemenea, a povestit disucția pe care a avut-o cu Ion țiriac înainte de demararea proiectului. „ Domnul Țiriac, am emoții pentru că acum câteva luni mi-ați spus că vreți să faceți o sală de gimnastică să sărbătoriți 50 de ani de la primul zece.

Am spus că este ceea fantastic, credeți că puteți avea gata până în 2028 pe olimpiada de la Los Angeles. Nu, nu, eu vreau să o fac pentru anul viitor, pentru sărbătoarea ta de 50 de ani. Eu mă uit la dânsul , nu se poate, o să vezi.

Și așa cum am dat cu lopata prima dată acum câteva luni, mă uit la această clădire, care de fapt nu este o clădire doar aniversară, ci este un viitor”, a precizat sportiva. UPDATE: Bolojan: Mulțumim Nadia Comăneci pentru tot ce-ai făcut în acești ani pentru România În cadrul cermoneiei, premierul Ilie Bolojan a ținut un discurs prin care și-a exprimat respectul profund față de Nadia Comăneci și totți marii campioni ai României, subliniind rolul pe care îl au în societate. „A m venit din respect pentru oamenii care au reprezentat și le reprezintă cu demnitate România, care au dus numele țării noastre pe meridianele globului, care au ridicat tricolorul.

Mulțumesc tuturor campionilor noștrii! De asemenea mulțumim Nadia Comăneci pentru tot ce-ai făcut în acești ani pentru România, reprezentând cu demnitate țara noastră în competiții. Sunt aici în semn de respect pentru oamenii care fac performanță.

Funcționează pentru noi ca niște locomotive. Ne provoacă să ținem ritmul cu ei și le sunt recunoscător. Ei sunt modele pentru noi, ei ne motivează”.

a afirmat Bolojan. ȘTIREA INIȚIALĂ Evenimentul de inaugurare s-a bucurat de o prezență importantă atât din lumea sportului, cât și din lumea politică și diplomatică. Alegerea datei pentru această festivitate are o puternică încărcătură simbolică, evenimentul fiind organizat exact la 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.

În cadrul probelor de gimnastică artistică, Nadia Comăneci a obținut prima notă de 10 din istoria sportului. Printre participanții la ceremonie se numără jucătorii de tenis Ilie Năstase și Ion Țiriac, cel a cărui fundație finanțează întregul proiect. De asemenea, la festivitate a sosit și premierul interimar Ilie Bolojan, dar și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg Proiectul a fost realizat de Fundația Ion Țiriac, sala fiind concepută la standarde internaționale, fiind destinată cursurilor de inițiere și antrenamentelor pentru copii cu vârste de până în 12 ani.

Sala acoperă o suprafață totală de 2. 837 metri pătrați, din care 1. 850 de metri pătrați sunt alocați sălii de sport și va avea facilități precum zonă de antrenament pentru peste 70 de sportivi, vestiare moderne , covor cu înălțime liberă pentru gimnastică ritmică și covor de competiție pentru gimnastică artistică , dar și echipamente adaptate.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *