Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Premierul bulgar bulgar, Ruman Radev, a comunicat că o dronă a explodat la un kilometru de o stație de gaze. O dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România, sâmbătă dimineață, și a explodat la 100 de metri de graniță.

Anunțul a fost făcut de premierul bulgar, Ruman Radev, după Reuniunea Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri al țării. Ministerul Apărării Naționale a transmis, sâmbătă, că sistemele radar românești nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria înaintea exploziei produse în apropierea frontierei. „În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.

20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria”, a transmis ministerul într-un comunicat. MApN a precizat că nici în perioada anterioară exploziei nu au fost înregistrate ținte aeriene a căror traiectorie să indice trecerea prin spațiul aerian al României către teritoriul bulgar. „De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei”, arată ministerul.

MApN a mai spus că monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare. Precizările vin după ce premierul bulgar Rumen Radev a comunicat că o dronă a intrat sâmbătă dimineață în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord și a explodat la aproximativ 100 de metri de frontieră. Incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube asupra infrastructurii.

Autoritățile bulgare încearcă să stabilească tipul dronei și originea acesteia. Premierul bulgar a precizat că aparatul nu fusese detectat de sistemele radar nici în România, nici în Bulgaria. Incidentul s-a produs în apropierea fostului punct de trecere Kardam–Negru Vodă și la circa un kilometru de o stație de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Transbalcanic.

Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Incidentul a fost anunțat de premierul bulgar Rumen Radev după o reuniune a Consiliului de Securitate de la Sofia. Potrivit acestuia, drona a intrat în spațiul aerian bulgar în jurul orei 08:10 și s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui, unde a explodat.

Zona a fost imediat izolată de autorități. Autoritățile bulgare încearcă să stabilească tipul și proveniența aparatului. Potrivit informațiilor prezentate după ședința de securitate, polițiștii de frontieră români ar fi auzit zgomotul dronei, iar patrula bulgară din zona General Toshevo a auzit ulterior o explozie puternică.

Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a afirmat că explozia și coloana de fum observată după impact sugerează că aparatul transporta o cantitate importantă de explozibil. Deocamdată, autoritățile nu au anunțat cui aparținea drona și nici care era ținta acesteia. Incidentul este cu atât mai sensibil cu cât s-a produs în apropierea infrastructurii energetice.

Premierul bulgar a indicat că locul exploziei se află la aproximativ un kilometru de stația bulgară de comprimare de pe ruta gazoductului Transbalcanic. Sofia își consolidase supravegherea spațiului aerian încă din 31 iulie, pe fondul incidentelor recente cu drone din România. Ministrul bulgar al Apărării a precizat că au fost desfășurate suplimentar sisteme antiaeriene, elicoptere Cougar, avioane Su-25 și radare.

Măsurile au venit după ce România a raportat mai multe încălcări ale spațiului său aerian.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *