Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Premierul bulgar bulgar, Ruman Radev, a anunțat că o dronă a explodat la un kilometru de o stație de gaze. O dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre România, sâmbătă dimineață, și a explodat la 100 de metri de graniță.
Anunțul a fost făcut de premierul bulgar, Ruman Radev, după Reuniunea Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri al țării. Ministerul Apărării de la Sofia a anunţat că drona care s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţa pe un câmp din Bulgaria la circa un kilometru de staţia de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Trans-Balkan este o dronă-momeală de tip Maya, un aparat de zbor „utilizat pe scară largă de forţele armate ucrainene”, transmite AFP. „În prezent, nu există indicii că ar fi fost vorba despre un incident deliberat”, a mai spus ministerul într-un comunicat, pe baza unei analize preliminare a epavei găsite pe un câmp situat foarte aproape de graniţa cu România.
Anterior, premierul bulgar Rumen Radev a declarat, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul guvernului, că o dronă a intrat în spaţiul aerian al Bulgariei dinspre nord, la ora 08:10, şi a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, conform BTA. Ministerul Apărării Naționale a transmis, sâmbătă, că sistemele radar românești nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria înaintea exploziei produse în apropierea frontierei. „În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.
20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria”, a transmis ministerul într-un comunicat. MApN a precizat că nici în perioada anterioară exploziei nu au fost înregistrate ținte aeriene a căror traiectorie să indice trecerea prin spațiul aerian al României către teritoriul bulgar. „De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei”, arată ministerul.
MApN a mai spus că monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare. Precizările vin după ce premierul bulgar Rumen Radev a anunțat că o dronă a intrat sâmbătă dimineață în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord și a explodat la aproximativ 100 de metri de frontieră. Incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube asupra infrastructurii.
Autoritățile bulgare încearcă să stabilească tipul dronei și originea acesteia. Premierul bulgar a precizat că aparatul nu fusese detectat de sistemele radar nici în România, nici în Bulgaria. Incidentul s-a produs în apropierea fostului punct de trecere Kardam–Negru Vodă și la circa un kilometru de o stație de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Transbalcanic.
Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Incidentul a fost anunțat de premierul bulgar Rumen Radev după o reuniune a Consiliului de Securitate de la Sofia. Potrivit acestuia, drona a intrat în spațiul aerian bulgar în jurul orei 08:10 și s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui, unde a explodat.
Zona a fost imediat izolată de autorități. Autoritățile bulgare încearcă să stabilească tipul și proveniența aparatului. Potrivit informațiilor prezentate după ședința de securitate, polițiștii de frontieră români ar fi auzit zgomotul dronei, iar patrula bulgară din zona General Toshevo a auzit ulterior o explozie puternică.
Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat că explozia și coloana de fum observată după impact sugerează că aparatul transporta o cantitate importantă de explozibil.