Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: RAR/Dotările obligatorii din mașină, verificate de RAR Registrul Auto Român (RAR) a atras atenția șoferilor asupra unei greșeli frecvente: depozitarea extinctorului în locuri greu accesibile din portbagaj, unde devine practic inutil în cazul unui început de incendiu. Instituția a explicat și dacă vesta reflectorizantă este obligatorie la bordul autoturismelor, precum și ce riscă șoferii care circulă cu trusa medicală sau extinctorul expirate.

Puțini șoferi știu, cu precizie, unde se află extinctorul, trusa medicală sau triunghiurile reflectorizante din propria mașină, semn că, de cele mai multe ori, aceste dotări rămân nefolosite ani la rând. Registrul Auto Român (RAR) a atras însă atenția că modul în care sunt depozitate aceste obiecte contează la fel de mult ca simpla lor prezență în mașină. RAR a lămurit și o confuzie frecventă în rândul șoferilor: vesta reflectorizantă nu este obligatorie la bordul autoturismelor obișnuite, spre deosebire de situația autovehiculelor cu masă totală de peste 3,5 tone, pentru care aceasta face parte din dotarea obligatorie.

Ce prevede legea: Potrivit articolului 8 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și normelor de aplicare aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006, fiecare autovehicul care circulă pe drumurile publice din România trebuie să fie dotat cu o trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante omologate și un stingător de incendiu, toate în stare de funcționare.

Triunghiurile omologate pot fi recunoscute după marcajul cu litera „E”, urmat de codul țării care a acordat omologarea, încadrate într-un cerc, alături de o serie de identificare. RAR a reamintit că atât trusa medicală, cât și extinctorul au un termen de valabilitate limitat, iar legislația prevede sancțiuni pentru șoferii depistați cu aceste termene depășite. Lipsa, neconformitatea sau expirarea trusei medicale, a extinctorului ori a triunghiurilor reflectorizante se încadrează în clasa a II-a de sancțiuni, cu amenzi între aproximativ 865 și 1.

081 de lei, echivalentul a 4-5 puncte-amendă, calculate la valoarea actuală a punctului-amendă, majorată începând cu 1 iulie 2026. Amenda se poate reduce la jumătate dacă este achitată în cel mult 15 zile de la data procesului-verbal. În anumite situații, polițistul rutier poate dispune și reținerea certificatului de înmatriculare, până la remedierea neconformității constatate.

Spre deosebire de trusa medicală, care are termen de expirare clar marcat pe ambalaj, triunghiurile reflectorizante nu expiră propriu-zis, dar trebuie verificate periodic: suportul trebuie să fie stabil, iar suprafața reflectorizantă curată și nedeteriorată, pentru a-și păstra vizibilitatea în trafic.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *