Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Planul secret al Europei pentru războiul cu Rusia fără sprijinul american ​​​​​​​Întrebarea existențială cu care se confruntă astăzi continentul este cum se poate apăra Europa în fața Rusiei fără sprijinul Statelor Unite sau cu un ajutor american mult diminuat. Chiar și în formula unui NATO „3.

0”, reconfigurat în jurul Europei, Casa Albă ar dori să păstreze controlul. De aceea, Uniunea Europeană are nevoie urgentă de o plasă proprie de siguranță. Timp de aproape opt decenii, securitatea Europei a fost construită pe o convingere fermă: dacă Rusia va ataca vreodată un stat european, America va interveni rapid, în forță, în sprijinul aliaților săi de peste ocean.

Astăzi, această certitudine începe să se clatine. Nu pentru că Rusia ar fi devenit mai puțin agresivă, ci pentru că actuala administrație de la Washington transmite, tot mai clar, că Europa trebuie să fie pregătită să se apere singură. Această schimbare de optică este cea mai profundă transformare strategică de la înființarea NATO, în 1949, iar efectele ei merg mult dincolo de majorarea bugetelor pentru apărare.

Noua perspectivă îi obligă pe europeni să răspundă unei întrebări pe care nu și-a pus-o niciodată cu adevărat: cum se poate purta un război fără ajutorul Statelor Unite? Semnalele venite dinspre Moscova nu lasă loc pentru prea multe interpretări. Invazia Ucrainei este privită astfel tot mai puțin ca un conflict izolat, fiind considerată, în schimb, o primă etapă a unei strategii revizioniste mai ample, aflată pe agenda ascunsă a președintelui Vladimir Putin.

Atacurile hibride lansate de ruși, campaniile de dezinformare, sprijinul acordat partidelor care simpatizează cu Kremlinul și demonstrațiile de forță militară din apropierea granițelor NATO alimentează convingerea că Rusia testează permanent limitele Occidentului. În același timp, schimbarea de atitudine a administrației de la Washington accelerează o transformare care părea imposibilă în urmă cu doar câțiva ani. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă nu a produs în capitalele europene doar tensiuni diplomatice, ci și o schimbare de mentalitate.

Liderii continentului iau pentru prima dată în calcul scenariul în care Statele Unite ar putea refuza să intervină într-un război convențional împotriva Rusiei, chiar dacă America ar continua să le ofere protecția umbrelei sale nucleare. Noua realitate a creat conceptul neoficial de „NATO 3. 0” – o alianță în care europenii ar prelua cea mai mare parte a responsabilităților militare, în timp ce implicarea americană s-ar reduce considerabil.

Formula este prezentată drept o modernizare a NATO, însă, în realitate, ascunde un adevăr incomod: alianța transatlantică nu mai poate funcționa pe baza raportului de forțe care a definit-o în ultimele șapte decenii. Acest proiect grandios prezintă însă o contradicție majoră. Dacă Europa va suporta cea mai mare parte a costurilor, va cere inevitabil și dreptul de a-și stabili direcția strategică.

Piețele europene de armament ar deveni mai puțin dependente de industria americană, iar prioritățile alianței ar începe să reflecte interesele europene, nu pe cele ale Washingtonului. Este însă greu de imaginat că, sub actuala conducere, Statele Unite vor accepta cu ușurință să piardă influența pe care au exercitat-o asupra NATO încă de la fondarea organizației. Adevărata problemă este însă și mai profundă.

NATO nu înseamnă o simplă alianță militară, ci o întreagă cultură strategică construită în jurul puterii americane. Structurile de comandă, tehnologia, logistica și doctrina operațională au fost dezvoltate pornind de la capacitățile Statelor Unite. Armatele europene au fost concepute pentru a lupta împreună cu americanii, nu în locul lor.

De aceea, dacă Europa ar fi obligată să răspundă singură în fața unei agresiuni rusești în viitorul apropiat, nu ar putea reproduce actualul model NATO. Ar trebui să creeze unul nou.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *