Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Segalovitz, 67 de ani, fostul șef adjunct al poliției israeliene până în 2013, s-a alăturat partidului centrist Yesh Atid, condus de Yair Lapid în 2016, a fost ales deputat în 2019 și a îndeplinit funcția de ministru adjunct al securității în 2021 – 2022, singurul an în care Benjamin Netanyahu nu a fost prim ministru, după 2009, în guvernele conduse de Naftali Bennett și Lapid. Sondajele de opinie dau în medie între 56 – 60 de mandate din totalul de 120 în Knesset (parlamentul unicameral de la Ierusalim) opoziției sioniste, formate din Yashar (Drept, centru), condus de fost șef al statului major, Gadi Eisenkot, Yahad (Împreună, centru-dreapta), o alianță dintre Bennett și Lapid, Israel Beitenu (dreapta naționalistă) condus de Avigdor Liberman, și Democrații (centru-stânga), condus de Yair Golan, foarte aproape, dar fără majoritatea absolută de minimum 61.
Actuala coaliție de guvernare, la putere din 2022, formată din partidul premierului Netanyahu, Likud (dreapta naționalistă), Otzma Yehudit (Puterea Evreilor, extrema dreaptă), condus de Itamar Ben Gvir, Partidul Sionist Religios (extrema dreaptă), condus de Bezalel Smotrich, Shas (ultra-ortodox sefard/oriental), condus de Arie Deri și Yahadut ha Torah (Unitatea Torei, utra-ortodox așkenaz), condus de Yitzhak Goldknopf, este creditată cu 50 – 54 de mandate. Restul de 10 – 11 mandate ar merge către partidele arabe, 5 – 6 la Ra’am și 5 la Hadash – Ta’al (stânga naționalistă), ceea ce ar însemna că cele două partide sau chiar unul singur dintre ele ar putea deține balanța puterii în noul Knesset. Până acum, în istoria de 78 de ani a statului modern Israel, niciun un guvern de la Ierusalim nu s-a bizuit pe voturile partidelor arabe, deși Ra’am a colaborat în perioada efemerelor guverne Bennett și Lapid din 2021 – 2022.
În trecut, chiar Netanyahu a purtat negocieri cu Abbas. De data aceasta, opoziția sionistă ar putea încheia un acord cu Ra’am, în cazul în care cele patru partide nu adună împreună cel puțin 61 de deputați. Și aici intervine rolul lui Segalovitz.
Sondajele arată că raportul dintre cele două blocuri nu s-ar schimba semnificativ, dar Ra’am ar putea urca până la șapte mandate. Prezența lui Segalovitz, un politician sionist centrist, ar putea atrage chiar unii votanți evrei de stânga către Ra’am. O astfel de eventualitate ar mobiliza și electoratul arab, care niciodată nu se participă la scrutine proporțional cu cele 20% pe care le reprezintă în populația Israelului.
Segalovitz poate atrage electoratul arab și datorită autorității sale de fost polițist: când a fost ministru adjunct al securității, rata anuală a omorurilor în sectorul arab al societății israeliene s-a înjumătățit la 115 (din două milioane). În anul următor când nu a mai fost ministru, rata s-a dublat, ajungând anul acest la 144 numai în primele șase luni ale anului. În 2023 rata omorurilor în sectorul arab era de 13 ori (!!!
) mai mare decât în rândul populației evreiești a Israelului. În 2025 poliția a soluționat doar 12% dintre investigațiile privind omorurile în sectorul arab, iar cetățenii arabi și opoziția sau vina pe ministrul securității Ben Gvir, cunoscut pentru vederile sale anti-arabe, acuzându-l de indiferență față de această epidemie de violență, legată adeseori de crima organizată sau răfuieli între clanuri. Cu Segalovitz alături de Abbas, Ra’am devine mult mai frecventabil pentru opoziția sionistă.
Eisenkot nu a exclus o colaborare, Golan este de acord, Bennett se opune în principiu, dar în ultima vreme nu a luat o poziție pro sau contra și numai Liberman este categoric opus.