Potrivit Poliției Române, bărbatul a fost adus în țară sâmbătă, în urma cooperării prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. După sosirea în România, acesta a fost predat autorităților și introdus într-o unitate de detenție, pentru a se pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.
Bărbatul, din comuna Rediu, județul Iași, fusese depistat și arestat în Italia la 30 aprilie 2026, în urma activităților desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Urmăriri, în cooperare cu autoritățile italiene. Operațiunea a beneficiat de sprijinul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Schimbul de informații și cooperarea cu autoritățile italiene s-au realizat prin intermediul Biroului Atașatului de Afaceri Interne din Italia și al Biroului SIRENE România.
Bărbatul era dat în urmărire internațională în categoria Most Wanted, iar autoritățile române au finalizat procedurile pentru aducerea acestuia în țară și executarea pedepsei.