Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Un deputat PSD reclamă „marile neajunsuri” ale Legii dezinformării Deputatul PSD, Mihai Ghigiu, a vorbit despre proiectul de lege împotriva dezinformării, propus de ministrul Radu Miruță, după incidentul de la Cluj, în care un ambulanțier a fost grav rănit, după ce o mulțime furioasă a atacat autospeciala de intervenție din cauza unor dezinformări pe TikTok. Într-o conferință de presă, deputatul PSD, Mihai Ghigiu, a precizat că proiect ul de lege împotriva dezinformării, propus de Miruță, are nevoie de îmbunătățiri: „Proiectul domnului Miruță, din punctul meu de vedere, are foarte multe neajunsuri.

De la termeni care nu au niciun sens – spre exemplu, «conținut malițios» – eu nu știu ce înseamnă, nu se descrie niciunde”, a declarat deputatul PSD. Acesta a mai precizat: „Nu știm ce instituții vor aplica, nu știm cine va face și în ce termene vor face”, a continuat Ghigiu. Potrivit lui Ghigiu, strict pe partea legislativă, este nevoie ca forțele politice, specialiști, dar și cei interesați de subiect să își unească forțele pentru a lucra la proiect.

„Dacă ne referim strict la partea legislativă, avem nevoie ca toate forțele politice să se așeze, specialiștii, cei care sunt interesați de subiect, să se așeze la masă și să lucrăm un proiect. Pentru că, din punctul meu de vedere, avem nevoie de un proiect legislativ, dar asta e un proiect pe termen scurt și mediu”, a declarat Ghigiu. Deputatul PSD a precizat că problema reală se referă la educație: „E o discuție pe care la fel ar trebui să o facem toate forțele politice, cum ne educăm tânăra generație și noile generații, dar și părinții lor, pentru a face față acestui fenomen.

Pentru că ceea ce am văzut la Cluj probabil este doar începutul al impactului fake news-ului în societate”, a declarat Ghigiu. Acesta a precizat că efectele dezinformării s-au văzut inclusiv în cazul anulării alegerilor. Întrebat de ce până în prezent nu s-a făcut nimic, deputatul PSD a precizat: „Dacă ne referim la zona legislativă, ca să zic așa, din câte știu la guvernului există un comitet care asta a trebuit să facă, să vină cu propuneri de a combate fake news-ul, dezinformarea și impactul lor în societate.

Dacă ne referim la zona care noi, cel puțin eu, la Comisia de Învățământ încerc să o abordez, de protejarea minorilor în online, inclusiv în ceea ce privește dezinformarea, noi suntem în proces de a redacta un act normativ. Am avut patru dezbateri cu părinți, cu toată lumea. Pentru că un subiect e foarte simplu să vii cu un proiect de lege”, a declarat Ghigiu.

Acesta precizează că, la Comisia de Educație a Senatului există 8 proiecte care vizează zona de fake news în online. Unele dintre acestea vizează minorii, celelalte vizează societatea în general, potrivit lui Ghigiu. „Însă, cred că scopul principal ar trebui să fie să avem un proiect bun”, a declarat Ghigiu.

Întrebat ce ar trebui făcut ca, în cel mai scurt timp, să fie implementat un proiect de lege privind dezinformarea, deputatul PSD a precizat că este nevoie de formarea unui grup de lucru, alături de instituțiile care urmează să-l implementeze. „Un grup de lucru din parlamentari, cred că poate să fie în prim plan, însă avem nevoie și de instituțiile care ar urma să implementeze asta”, a declarat Ghigiu, referindu-se la un proiect împotriva dezinformării. Demersul privind legea împotriva dezinformării, propus ministrul Apărării, Radu Miruță, vine ca răspuns la incidentul din Cluj, în care o ambulanță a fost atacată, cu pietre, bâte și topoare, de mai mulți tineri furioși, în urma unor zvonuri despre o așa-zisă „ambulanță neagră care fură copii”.

Aceste zvonuri, care sunt de mulți ani în spațiul public, au fost amplificate de publicarea și distribuirea în masă a unor imagini și videoclipuri false, generate de aplicații bazate pe Inteligență Artificială, care au generat panică în rândul populației necunoscătoare.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *