Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa: Captura video Asociatia Ramses/Suspectul are 78 de ani Un bărbat în vârstă de 78 de ani, din comuna Meteș, județul Alba, este cercetat penal după ce ar fi ucis cu intenție o pisică, pe care ulterior ar fi aruncat-o peste gardul proprietății sale. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor după apariția unor imagini pe rețelele de socializare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba , polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au autosesizat și s-au deplasat la domiciliul bărbatului pentru a verifica cele semnalate în videoclip. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că incidentul ar fi avut loc în 8 iulie 2026 . „Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, la data de 8 iulie 2026, bărbatul, în vârstă de 78 de ani, i-ar fi aplicat unei pisici mai multe lovituri cu un obiect contondent, provocându-i decesul și, ulterior, aruncând cadavrul acesteia peste gardul imobilului”, a transmis IPJ Alba.
Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia , iar cercetările continuă pentru infracțiunea de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept . Ancheta a fost declanșată după ce imaginile cu incidentul au fost publicate pe rețelele de socializare, acestea surprinzând momentul în care bărbatul aruncă animalul peste gardul proprietății. Polițiștii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Asociația Ramses a transmis o sesizare oficială către IPJ Alba Iulia, solicitând verificarea de urgență a situației și luarea măsurilor legale care se impun: Niciun animal nu ar trebui să fie tratat cu cruzime sau supus unor astfel de acte de violență.