Firma de taxi „931” a schimbat proprietarul. Potrivit unor surse din rândul taximetriștilor, Cocolan Rareș a vândut compania lui Muntean Felix, chiar el taximetrist, pentru suma de 40.000 de euro.
Tranzacția s-ar fi încheiat în jurul datei de 30 septembrie sau 1 octombrie, deși nu există încă o confirmare oficială privind ziua exactă a semnării contractului.
Mai interesant decât suma în sine pare modul în care Muntean Felix ar fi strâns banii necesari achiziției. Conform acelorași surse, cumpărarea firmei nu ar fi fost un efort individual, ci unul susținut de mai multe persoane, printre care și un taximetrist din Vulcan, pe nume Ionuț. Practic, vorbim despre un fel de asociere informală în jurul noului proprietar.
Cei care au contribuit financiar ar urma să primească, la rândul lor, o parte din afacere, posibil sub formă de acțiuni. Sursele vorbesc despre 2-3 persoane implicate în acest aranjament, ceea ce ar transforma „931” dintr-o firmă cu un singur patron într-una cu acționariat împărțit.
Până la o confirmare oficială din partea celor implicați, informațiile rămân bazate pe surse din interiorul breslei taximetriștilor, redacția urmând să actualizeze articolul pe măsură ce apar noi detalii despre structura exactă a tranzacției.
Sursă text și foto: NewsVJ – Revista News Valea Jiului — articolul original
