Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Din 2 august 2026 intră în vigoare noile obligații de transparență, care au scopul să îi ajute pe utilizatori să recunoască mai ușor conținutul generat de inteligența artificială și să reducă riscul manipulării. Din 2 august intră în vigoare noi reguli europene privind inteligența artificială, care obligă chatbot-urile și conținutul generat de IA să fie marcate.

Uniunea Europeană face un nou pas în reglementarea inteligenței artificiale. Începând din 2 august 2026, Comisia Europeană, prin Oficiul pentru IA, împreună cu autoritățile naționale, va începe aplicarea prevederilor Legii privind inteligența artificială (AI Act), potrivit The Guardian. Potrivit unui comunicat al Comisiei, tot de la această dată intră în vigoare și noile obligații de transparență, care au scopul să îi ajute pe utilizatori să recunoască mai ușor conținutul generat de inteligența artificială și să reducă riscul manipulării.

Noile reguli prevăd că chatbot-urile și alte sisteme interactive de inteligență artificială vor fi obligate să informeze utilizatorii că interacționează cu un sistem IA și nu cu o persoană. În același timp, imaginile, videoclipurile sau fișierele audio create ori modificate cu ajutorul inteligenței artificiale, cunoscute drept deepfake-uri, vor trebui să fie etichetate. De asemenea, orice conținut generat sau modificat cu ajutorul IA va trebui să conțină marcaje lizibile de către sisteme informatice, pentru a putea fi identificat și verificat mai ușor.

Comisia Europeană spune că aceste măsuri urmăresc să reducă riscul de înșelăciune și manipulare, să ofere cetățenilor posibilitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză și, în același timp, să stabilească obligații pentru companii. Instituția a publicat și o primă listă cu peste 180 de organizații care au semnat Codul de bune practici privind transparența conținutului generat de IA, document care pune în aplicare noile reguli. Pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai prezentă în viața de zi cu zi, Comisia susține că Legea privind IA are scopul să garanteze dezvoltarea și folosirea acestei tehnologii în condiții cât mai optime, dar, în același timp, să crească încrederea cetățenilor și a mediului de afaceri în noile sisteme bazate pe IA.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, Oficiul pentru IA va putea aplica normele în cazul furnizorilor de modele de inteligență artificială de uz general (GPAI), sisteme care pot îndeplini multe sarcini și sunt folosite în unui set de aplicații și servicii, inclusiv agenți IA. Un lucru important de menționat este că normele vizează cele mai avansate modele, considerate cu risc sistemic. Furnizorii acestora vor avea obligații în plus pentru limitarea riscurilor, precum incidente chimice, biologice, radiologice sau nucleare, pierderea controlului asupra sistemelor, atacurile cibernetice, manipularea dăunătoare ori amenințările la adresa drepturilor fundamentale.

Regulile iau în calcul și riscurile aflate în atenția publică, inclusiv cele privind securitatea cibernetică europeană și dezvoltarea unor sisteme IA care ar putea funcționa în afara controlului uman. Toți furnizorii acestor modele au datoria să întocmească documentație tehnică, să adopte politici privind respectarea drepturilor de autor și, totodată, să publice un rezumat suficient de detaliat al materialelor folosite pentru antrenarea modelelor. Sunt interzise sistemele considerate periculoase Începând cu 2 august vor deveni aplicabile și noile interdicții privind practicile considerate inacceptabile în domeniul inteligenței artificiale.

Din lista aceasta fac parte sistemele care manipulează utilizatorii, exploatează vulnerabilitățile persoanelor sau eval ue ază în mod nedrept oamenii, punând în pericol drepturile fundamentale. Responsabilitatea pentru aplicarea normelor privind transparența și practicile interzise este împărțită între trei organisme.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *