Toți militarii fuseseră deținuți din anul 2022, a precizat liderul ucrainean într-un mesaj publicat pe Telegram. Potrivit autorităților de la Kiev, repatrierea a avut loc în urma unui nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia, în eforturilor continue de recuperare a soldaților capturați în timpul conflictului declanșat în 2022, scrie Reuters .
Președintele Zelenski a transmis că statul ucrainean va continua demersurile diplomatice și umanitare pentru eliberarea tuturor militarilor și civililor aflați în detenție pe teritoriul Rusiei. Schimburile de prizonieri reprezintă una dintre puținele forme de cooperare menținute între cele două părți, în pofida intensificării confruntărilor armate și a lipsei unor negocieri de pace consistente.
