Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Expoziția „Mamaia – 120 de veri, o singură poveste”, carte poștală din colecția Gheorghe Stănescu „Orașul nostru este sortit a trăi prin vizitatorii cari vin la noi”: lecția de turism a Constanței interbelice Sunt lucruri care nu se schimbă niciodată, iar grija unui oraș de litoral pentru reputația sa turistică este una dintre ele. Acum 96 de ani, pe 30 august 1930, ziarul „Dobrogea Jună” publica o scrisoare-avertisment adresată direct locuitorilor Constanței: aveți grijă cum vă purtați cu sezoniștii, pentru că de ei depinde viitorul orașului.
Sesizând gravitatea situației, Sfatul Negustoresc al Constanței, condus la acea vreme de omul de afaceri local Ion Miga, care ocupa simultan și funcția de președinte al Comitetului Balnear, a publicat o scrisoare fermă în același ziar, sub titlul „Cum trebuie să ne purtăm cu sezoniștii”. Ce este remarcabil la acest text vechi de aproape un secol este claritatea cu care neguțătorii constănțeni identificau miza reală a ospitalității: nu bunele maniere de dragul lor înșiși, ci supraviețuirea economică a orașului. Un vizitator care venea la Constanța și cheltuia aici o parte din economiile strânse într-un an întreg de muncă trebuia să plece cu o impresie bună și, mai ales, să se întoarcă anul următor.
Textul original, publicat sub semnătura lui I. Miga și readus în atenție de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța , merită citit aproape în întregime, pentru limbajul direct și lipsit de ocolișuri: „Sfatul Negustoresc nu a fost sesizat de acțiunea puțin cavalerească a tinerilor reprezentanți ai Gărzei de fer, și nici nu este autoritate polițienească care ar putea reprima acte de felul celui descris; condamnă însă cu asprime acțiunile care duc la molestarea oamenilor, mai ales a vizitatorilor sosiți anul acesta în număr destul de mare, în urma activităților desfășurate de către comitetul balnear local. ” Urmează, apoi, diagnosticul economic, surprinzător de actual, dacă îl citești fără să te uiți la dată: „Să se știe de toată lumea că orașul nostru, nefiind reprezentat în timpurile din urmă cu destulă autoritate la centru, este sortit a trăi prin comerțul ce se face aici, comerț în decadență vizibilă dela o zi la alta, cât și prin vizitatorii cari vin în sezonul de vară la noi.
” Concluzia scrisorii transforma ospitalitatea într-o datorie civică aproape solemnă: „Toți locuitorii acestui oraș precum și autoritățile au imperioasa datorie de a face tot ce le este posibil ca vizitatorii stațiunei noastre balneare, cari vin aci și lasă o parte din economiile lor de peste an, să găsească o bună găzduire, primire politicoasă, astfel ca să nu simtă prea mult lipsa confortului ce și l-au lăsat acasă, cu scopul de a-și acorda, după munca unui an, o bine meritată recreație. ” Un detaliu poate surprinzător pentru cititorul de astăzi: Constanța anilor ’30 nu miza doar pe turiștii români. Scrisoarea vorbește explicit despre atragerea „prietenilor noștri Cehoslovaci și Polonezi”, care, potrivit textului, veniseră „în număr destul de mare” chiar în vara acelui an, dovadă că orașul avea deja, la un secol distanță, ambiții de destinație turistică internațională, nu doar de stațiune pentru locuitorii Regatului.
Mesajul final al scrisorii vizează exact acest obiectiv: determinarea „locuitorilor României Mari” și a oaspeților străini de „a-și căuta recreația pe frumosul mal constănțean al Mărei Negre, cu neîntrecuta și incomparabila plaje Mamaia”, Mamaia fiind menționată deja, în 1930, drept principalul argument de vânzare al litoralului. Scrisoarea confirmă și existența, la acea vreme, a unui Comitet Balnear, funcționând ca exponent al Camerei de Comerț, alături de Sfatul Negustoresc, un fel de precursor instituțional al actualelor autorități locale de turism, responsabil, potrivit textului, cu atragerea vizitatorilor și cu promovarea stațiunii.