Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată De ce au rămas hotelurile de la munte cu camerele goale în sezonul estival O analiză realizată de un turoperator relevă că hotelierii montani au înregistrat scăderi ale activității de 15-20% în vara anului 2026, declinul atingând chiar 30% în anumite stațiuni, pe fondul micșorării bugetelor de vacanță și al preferinței turiștilor pentru deplasări de o singură zi. „Primele evaluări ale sezonului estival 2026 în destinaţiile montane, indică o continuare a scăderilor din turismul de la munte, după un an 2025 care s-a situat, la rândul său, sub rezultatele din 2024.

Deşi destinaţiile montane au atras vizitatori, creşterea numărului de turişti nu s-a reflectat într-o evoluţie similară a cererii pentru cazare şi servicii de restaurant. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în prima jumătate a anului 2026, sosirile în staţiunile montane au scăzut cu 4,1%, iar înnoptările cu 6,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025. Aceste rezultate conturează contextul în care s-a desfăşurat sezonul de vară, pentru care numeroşi hotelieri semnalează diminuări ale activităţii de 15-20% faţă de anul precedent, iar în unele cazuri chiar de 30%”, se arată în analiză.

Potrivit datelor furnizate de Bibi Touroperator, tariful mediu pe cameră pentru un sejur în destinaţiile montane a ajuns la 643 de lei, faţă de 622 de lei anul trecut, înregistrând o creştere de numai 3,4%, în ciuda majorării costurilor. Totodată, durata medie a sejurului s-a redus cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 3,6 nopţi. Citește pe Antena3.

ro O plajă spectaculoasă din Grecia a fost numită „iadul pe Pământ” din cauza aglomerației. Oamenii care ajung acolo văd doar alți oameni &times Citește pe LongevityMagazine. ro Rata de supraviețuire și speranța de viață după transplantul pulmonar Citește pe Fanatik.

ro Străini de fotbal!?

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *