Turcia are a doua armată ca mărime din NATO, după cea a SUA. Pakistan este singura ţară cu majoritate musulmană care are arme nucleare.
Iar Arabia Saudită este cea mai mare şi mai bogată economie din Orientul Mijlociu. Luna aceasta a adus un eveniment major pe scana geopolitică a lumii. Turcia, Pakistan şi Arabia Saudită au semnat un pact de apărare reciprocă – Acordul de Apărare Colectivă de la Mecca.
Noua alianţă, descrisă ca o NATO musulmană, s-ar putea mări. Umblă zvonul că Iranul a primit invitaţie. De asemenea, Siria ar analiza dacă să se alăture acordului.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a menţionat Egiptul ca posibil nou venit. Această NATO musulmană este importantă pentru Europa de Est, mai ales dacă este privită ca flanc estic al NATO. Turcia este şi membră a alianţei militare nord-atlantice şi încă una de bază.
Este contraponderea militară a Rusiei în Marea Neagră. De asemenea, teritoriul turc este în calea eventualelor rachete din Orientul Mijlociul care ar ţinti Europa. Apoi, prin Turcia ajung în UE şi Balcani gazele naturale ruseşti exportate prin gazoducte, vulnerabile în caz de atac terorist sau război.
Acordul de apărare reciprocă este în ton cu eforturile Ankarei de aduce Turciei un rol regional mai mare. Acordul prevede apărare colectivă, precizând că un atac armat asupra unui membru va fi considerat un atac asupra tuturor celor trei. O întrebare care se poate pune în acest context este: care ar trebui să fie reacţia NATO, şi ea o alianţă de apărare reciprocă, dacă Turcia ar fi atacată pentru că îşi sprijină aliaţii?
O altă întrebare este: cine ar trebui să se teamă de Acordul de la Mecca? În primul rând acesta aduce Pakistanul mai adânc în arhitectura de securitate a Orientului Mijlociu. Prima ţară adusă în atenţie, din această perspectivă, este India, cu care UE a semnat recent „mama tuturor acordurilor comerciale“.
Ultimul episod major de război dintre India şi Pakistan a fost în luna mai 2025. A fost un episod scurt, durând doar patru zile. Fiecare parte susţine că a ieşit învingătoare.
Însă scurtul război este renumit pentru o mare bătălie aeriană, în care avioane chinezeşti de luptă din dotarea armatei pakistaneze au doborât avioane ultramoderne occidentale din dotarea Indiei. Un astfel de aspect dă noi dimensiuni Acordului de la Mecca. Pakistan este în relaţii extrem de bune cu China.
Iar în contextul războiului dintre Iran şi SUA a demonstrat că poate fi şi o forţă diplomatică regională, având contribuţii esenţiale la eforturile de a aduce părţile implicare la masa negocierilor. Prin urmare, pentru India întrebarea este dacă pactul îi conferă rivalului Pakistan un rol mai profund într-o regiune centrală pentru interesele indiene, după cum scrie Deutsche Welle. Unii analişti indieni văd puţine schimbări imediate în echilibrul regional.
Alţii văd un avertisment că India are nevoie de o prezenţă de securitate mai puternică într-o zonă în care interesele sale economice au crescut considerabil. Arabia Saudită este un partener energetic important pentru India. Golful Persic şi Marea Roşie sunt vitale pentru securitarea comercială şi energetică a Indiei.
Arabia Saudită caută parteneriate suplimentare în domeniul securităţii, deoarece se confruntă cu incertitudini privind fiabilitatea umbrelei de securitate a SUA. În acelaşi timp, Pakistanul doreşte să transforme relaţia sa militară de lungă durată cu Riad într-o influenţă strategică mai largă. Acordul oficializează relaţiile care există deja.
Pakistanul a antrenat şi asistat forţele saudite timp de decenii, în timp ce relaţia sa de apărare cu Turcia s-a extins prin schimburi militare şi cooperare. Fostul Înalt Comisar al Indiei în Pakistan, Ajay Bisaria, nu este neliniştit. El consideră că acordul va avea un efect redus asupra dinamicii de bază a unei confruntări dintre India şi Pakistan.