Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » Trump: Este „ridicol” ca SUA să suporte povara principală a NATO / „Relația nu este reciprocă. Nu au fost acolo pentru noi! ” Trump: Este „ridicol” ca SUA să suporte povara principală a NATO / „Relația nu este reciprocă.
Nu au fost acolo pentru noi! ” 03 iul. 2026 Ștefan Munteanu • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Inquam Photos / Eduard Vinatoru Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Președintele american Donald Trump a criticat din nou contribuțiile aliaților din NATO, afirmând că este „ridicol” ca Statele Unite să continue să susțină o relație pe care o consideră dezechilibrată, cu doar câteva zile înainte de summitul Alianței programat în Turcia, relatează The Guardian .
Într-un mesaj publicat pe rețeaua Truth Social, liderul de la Casa Albă a susținut că Washingtonul suportă o parte disproporționată din cheltuielile de apărare ale NATO. „Este ridicol ca SUA să continue pe această cale unilaterală, când relația nu este reciprocă. Nu au fost acolo pentru noi!
”, a scris Trump. Postarea a fost însoțită de un grafic privind cheltuielile militare ale statelor membre NATO, în care Statele Unite apar cu investiții de aproximativ 999 de miliarde de dolari. În comparație, Regatul Unit este indicat cu 90 de miliarde de dolari, Franța cu 66,5 miliarde, Italia cu 48,8 miliarde, iar Polonia cu 44,3 miliarde de dolari.
Graficul nu precizează perioada la care se referă aceste date. Trump este așteptat să participe la summitul NATO care va avea loc pe 7 și 8 iulie la Ankara. Reuniunea are loc într-un context tensionat, după ce liderul american și-a exprimat nemulțumirea față de aliații europeni, pe care îi acuză că nu au susținut poziția Washingtonului în conflictul declanșat împotriva Iranului alături de Israel.
Sub presiunea administrației americane, cele 32 de state membre ale NATO au convenit anul trecut, la summitul de la Haga, să majoreze cheltuielile pentru securitate până la nivelul de 5% din PIB până în 2035. Președintele american continuă să susțină că statele europene trebuie să preia o parte mai importantă din responsabilitatea apărării continentului. În acest sens, administrația sa a început deja să reducă unele dintre angajamentele militare asumate de SUA în Europa.
Declarațiile lui Trump readuc în prim-plan una dintre temele centrale ale politicii sale externe: distribuirea mai echitabilă a costurilor de apărare în cadrul NATO și diminuarea dependenței aliaților europeni de sprijinul militar american.