Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/ Cum a dejucat Teheranul planul de negociere al președintelui american La doar câteva săptămâni după ce proclama cu mare fast că a pus capăt definitiv programului nuclear iranian și a adus pacea în Orientul Mijlociu, Donald Trump se confruntă cu o cu totul altă realitate. Una care demonstrează că iranienii îl înving, folosind propriile lui tactici.
Memorandumul de înțelegere pe care Trump îl prezentase drept o mare victorie diplomatică s-a evaporat peste noapte, iar confruntarea dintre Statele Unite și Iran s-a reaprins cu o intensitate alarmantă. Mai grav pentru liderul de la Casa Albă , Teheranul pare să fi reușit să transforme chiar stilul de negociere al lui Trump într-o armă împotriva acestuia. Președintele american a acuzat Iranul că nu și-a respectat angajamentele, afirmând că „acordul era încheiat, iar apoi l-au încălcat”.
Declarația este încărcată de ironie. Trump însuși și-a construit imaginea politică, renunțând unilateral la tratate și acord uri internaționale, inclusiv la acordul nuclear cu Iranul, negociat de administrația Obama, și la Acordul de la Paris privind schimbările climatice. De cealaltă parte, replica Teheranului nu s-a lăsat așteptată.
După ce președintele american și-a anunțat intenția de a impune taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a răspuns sarcastic. El a afirmat că șeful administrației de la Washington are dreptate în privința taxării traficului maritim, precizând însă că procentul propus de Casa Albă este prea mare, iar Iranul „va fi mai echitabil” decât Donald Trump, autorul cărții „Arta Negocierii”. Dincolo de schimbul de replici, mesajul iranian este extrem de limpede: Teheranul consideră că deține inițiativa și negociază dur.
De altfel, cea mai importantă concluzie a ultimelor săptămâni este că, în pofida superiorității militare copleșitoare de care dispun, Statele Unite nu controlează derularea confruntării. În schimb, Iranul continuă să exploateze la maximum avantajele oferite de geografia sa. Controlul asupra Strâmtorii Ormuz rămâne principalul atu strategic al Republicii Islamice.
Câteva rachete și drone au fost suficiente pentru a bloca din nou una dintre cele mai importante artere comerciale ale lumii, demonstrând că Teheranul poate produce efecte economice globale, fără a intra într-un conflict convențional direct cu armata americană. Acest lucru pune sub semnul îndoielii eficiența noii strategii a lui Trump. Atacurile asupra unor obiective iraniene și reinstaurarea blocadei navale ridică o întrebare esențială: de ce ar produce acum aceeași tactică rezultate diferite față de cele înregistrate anterior?
Între timp, piețele au reacționat rapid. Cotațiile petrolului și ale motorinei au crescut imediat după reluarea tensiunilor, ceea ce amplifică presiunea asupra Casei Albe. Trump însuși recunoștea, luna trecută, că nu este dispus să suporte costurile economice și politice ale unui conflict prelungit.
Dacă prețurile energiei vor continua să urce, presiunea internă asupra administrației americane va deveni tot mai mare, într-un an electoral extrem de important, prin prisma alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial. Numeroși observatori politici consideră că actuala criză își are originea chiar în modul în care a fost negociat memorandumul dintre Washington și Teheran. Documentul conține formulări vagi privind administrarea Strâmtorii Ormuz și viitorul regim al navigației comerciale.
Pentru colaboratorii lui Trump, acestea reprezentau doar măsuri temporare, menite să permită reluarea traficului maritim. Pentru Iran însă, aceleași prevederi pot fi interpretate ca o recunoaștere implicită a rolului său dominant asupra strâmtorii și după încheierea unui acord permanent. În plus, Washingtonul pare să fi subestimat disponibilitatea Iranului de a închide din nou traficul prin Ormuz.