Noua lege, denumită „Legea Lindsey O. Graham privind sancțiunile împotriva Rusiei și Iranului din 2026”, după senatorul republican Lindsey Graham, a fost adoptată miercuri de Camera Reprezentanților cu 262 de voturi pentru și 159 împotrivă, după ce trecuse în august și de Senat.
Donald Trump a promulgat-o vineri noaptea ( ora României). Una dintre cele mai importante prevederi îi permite președintelui SUA să impună tarife de până la 100% asupra mărfurilor provenite din statele care se numără printre cei mai mari cinci importatori de petrol și gaze naturale rusești. Măsura nu înseamnă că tarifele de 100% intră automat în vigoare pentru toate aceste țări, legea oferindu-i lui Trump o marjă importantă de decizie în aplicarea lor.
China și India, în prima linie Cele mai expuse sunt China și India, două economii uriașe și parteneri comerciali importanți ai Statelor Unite. Datele Centrului pentru Cercetare în Energie și Aer Curat (CREA) arată că, de la introducerea embargoului european asupra petrolului rusesc în decembrie 2022 și până la sfârșitul lunii august 2026, China a cumpărat 50% din exporturile de țiței ale Rusiei, iar India 37%. Turcia și Uniunea Europeană au reprezentat fiecare aproximativ 5%.
Legea prevede și excepții, inclusiv pentru statele care importă mai puțin de 15% din necesarul lor de gaze naturale din Rusia și iau măsuri pentru reducerea acestei dependențe. Președintele american dispune, de asemenea, de posibilitatea unor derogări legate de interesele de securitate națională ale SUA. Putin, băncile și „flota din umbră”, vizate de sancțiuni Pachetul nu se limitează la cumpărătorii de energie rusească.
Sunt vizate sectoarele energetic și de apărare ale Rusiei, instituții financiare, oficiali de rang înalt și rețeaua de petroliere cunoscută drept „flota din umbră”, folosită pentru transportul petrolului rusesc și ocolirea restricțiilor occidentale. Măsurile urmăresc reducerea veniturilor pe care Moscova le poate folosi pentru finanțarea războiului din Ucraina. La solicitarea administrației Trump, pachetul legislativ include și extinderea sancțiunilor împotriva Iranului, inclusiv în domeniile energiei și armamentului.
Includerea Iranului a făcut parte din compromisul politic care a permis avansarea legii în Congres. Legea poartă numele lui Lindsey Graham Actul legislativ a fost redenumit în onoarea senatorului republican Lindsey Graham, unul dintre principalii săi susținători și unul dintre cei mai vocali apărători ai Ucrainei în Congresul american. Graham a murit pe 11 iulie 2026, la vârsta de 71 de ani, la scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Kiev.
Potrivit constatărilor preliminare ale medicului legist, acesta a suferit o disecție de aortă provocată de o boală cardiovasculară arteriosclerotică. Înainte de moartea sa, senatorul făcuse presiuni timp de mai multe luni pentru adoptarea unor sancțiuni mult mai dure împotriva Rusiei și a statelor care continuă să cumpere energie rusească. Zelenski a susținut legea Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat, la momentul respectiv, adoptarea proiectului în Camera Reprezentanților, afirmând că sancțiunile economice puternice pot reduce capacitatea Rusiei de a-și finanța războiul.
Zelenski a subliniat și caracterul simbolic al momentului: Camera a aprobat legea în noaptea unui nou atac rusesc asupra Ucrainei cu rachete balistice, alte tipuri de rachete și drone.