Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Potrivit primelor informații, victimele sunt un cuplu și pilotul aparatului, notează Reuters . Accidentul a avut loc în zona Tholos, unde se află un mic heliport înconjurat de locuințe.
Martorii au declarat presei locale că elicopterul ar fi scos un zgomot neobișnuit înainte de prăbușire. Impactul a provocat o explozie și un incendiu, care a fost ulterior stins de pompieri. Salvatorii au recuperat trupurile celor trei persoane aflate la bord.
Potrivit portalului grec de știri Ieidiseis, elicopterul decolase din zona Atenei și s-a prăbușit în timp ce se apropia de heliportul din Sifnos. O altă versiune este prezentată de publicația Kathimerini , potrivit căreia aparatul s-ar fi prăbușit la doar câteva secunde după ce a decolat de pe insulă. Victimele nu au fost identificate oficial până în prezent.
Autoritățile elene au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei accidentului și pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs prăbușirea.