Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Trei fraţi din Brașov, condamnaţi pentru fraude şi infracţiuni informatice, depistaţi în Italia / Aveau o cameră ascunsă după un perete fals Trei fraţi din Brașov, condamnaţi pentru fraude şi infracţiuni informatice, depistaţi în Italia / Aveau o cameră ascunsă după un perete fals 26 aug. 2026 Augustin Majearu • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: cbr. ru Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Trei fraţi din Braşov, condamnaţi pentru fraude şi infracţiuni informatice, au fost depistaţi în Italia, după luni de zile de investigaţii ale poliţiştilor braşoveni şi italieni, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat transmis miercuri de IPJ Braşov, primul dintre cei trei bărbaţi a fost depistat într-un imobil din Savona, în data de 23 iulie, ascuns într-o încăpere special construită, în spatele unui perete fals, având asupra sa două acte de identitate false. „Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Braşov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, cu sprijinul structurilor cu atribuţii în domeniu ale Poliţiei Române, precum şi în colaborare cu autorităţile italiene, au desfăşurat, în perioada 2025-2026, activităţi de investigare care, în cele din urmă, au dus la depistarea a trei persoane condamnate, care se sustrăgeau de la executarea pedepselor cu închisoarea. Cei trei bărbaţi, fraţi, de 46, 47, respectiv 51 de ani, erau condamnaţi în aceeaşi cauză penală pentru constituirea unui grup organizat infracţional, infracţiuni de spălare a banilor, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi erau daţi în urmărire naţională şi internaţională, ca urmare a condamnărilor la pedeapsa cu închisoare primite, între 5 ani şi 6 ani şi jumătate”, se arată în comunicatul IPJ Braşov.

Ceilalţi doi fraţi au fost depistaţi tot în Italia, la Brescia, în urmă cu cinci zile. „După prinderea bărbatului de 47 de ani, investigaţiile poliţiştilor au dus şi la identificarea celorlalţi doi fraţi condamnaţi, care se aflau tot pe teritoriul Italiei. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii braşoveni în cooperare permanentă cu autorităţile italiene, la data de 21 august, cei doi au fost depistaţi într-un imobil”, se arată în comunicatul citat.

În prezent, toţi cei trei fraţi se află în custodia autorităţilor italiene, urmând să fie parcurse procedurile judiciare în vederea extrădării. „Facem precizarea că, pentru identificarea celor trei persoane, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Braşov au desfăşurat activităţi investigative complexe şi de supraveghere transfrontalieră în mai multe state europene, în urma cărora s-a stabilit că persoanele urmărite s-ar afla pe teritoriul Italiei”, a menţionat sursa citată.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *