Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Romgaz cumpără oficial activele Azomureș Compania de stat ROMGAZ a finalizat oficial preluarea activității de producție a combinatului AZOMUREȘ, potrivit unui comunicat. Tranzacția consolidează poziția ROMGAZ ca cel mai mare producător și furnizor național de gaze naturale, dar și ca jucător important pe piața de energie electrică Integrarea activității combinatului este actuala prioritate a ROMGAZ, cu accent pe eficiență operațională și disciplină financiară, urmată de pregătirea reluării producție i, în condiții de siguranță, eficiență și sustenabilitate economică.
ROMGAZ, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, anunță finalizarea formalităților aferente tranzacției privind preluarea activității de producție a AZOMUREȘ, în potrivititate cu Acordul privind transferul de activitate (Transfer of Business Agreement – TBA) semnat la data de 29 mai. Compania este listată la Bursa de Valori din București (BVB), și este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care are o participație de 70%. De amintit că premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, a anunțat marți că AZOMUREȘ va funcționa la capacitate din primul trimestru al anului viitor.
Potrivit oficialilor companiei, odată cu încheierea acestor formalități, ROMGAZ intră într-o nouă etapă, concentrată pe integrarea activității preluate și pe pregătirea demersurilor necesare pentru reluarea activității de producție a AZOMUREȘ. Având în vedere perioada de întrerupere a activității, reluarea producției presupune parcurgerea unor etape tehnice prealabile, inclusiv evaluarea stării instalațiilor, efectuarea verificărilor și testelor necesare, realizarea lucrărilor de mentenanță și remediere, acolo unde este cazul, precum și verificarea sistemelor de siguranță, în vederea unei reporniri etapizate, în condiții de siguranță. Integrarea activității AZOMUREȘ va fi realizată în concordanță cu obiectivele strategice și principiile de disciplină financiară ale ROMGAZ, urmărindu-se utilizarea eficientă a resurselor și crearea de valoare pe termen lung.
Prin această tranzacție, ROMGAZ își consolidează strategia de integrare pe verticală și creează premisele pentru dezvoltarea unui lanț valoric în care gazele naturale produse în România pot fi valorificate în produse industriale cu valoare adăugată. „Finalizarea formalităților aferente tranzacției marchează începutul unei noi etape pentru ROMGAZ. Prin preluarea activității de producție a AZOMUREȘ facem un pas important în strategia noastră de dezvoltare și integrare pe verticală și creăm premisele pentru valorificarea superioară, în România, a gazelor naturale pe care le producem.
Este un proiect strategic pe care îl abordăm cu responsabilitate și cu o perspectivă pe termen lung”, a afirmat Răzvan Popescu, directorul general al ROMGAZ. „Intrăm acum în etapa de integrare operațională. Demersurile pe care le vom derula vizează pregătirea reluării producției și vor fi realizate riguros și etapizat, cu o atenție deosebită acordată siguranței angajaților, instalațiilor și întregii activități industriale.
Siguranța va rămâne un criteriu esențial în toate deciziile și acțiunile pe care le vom întreprinde”, a afirmat Aristotel Jude, director general adjunct al ROMGAZ. „Această tranzacție a fost abordată cu rigoare și responsabilitate, atât din perspectivă financiară, cât și din perspectiva sustenabilității sale economice. În etapa următoare, vom urmări o alocare eficientă a resurselor și o fundamentare atentă a deciziilor, astfel încât integrarea activității preluate să contribuie la crearea de valoare pe termen lung pentru ROMGAZ și acționarii săi”, a afirmat Gabriela Trâmbițaș, directorul economic al companiei.