Producția din surse regenerabile variază în funcție de vreme, fluxurile de energie se pot schimba rapid, apar tot mai mulți producători, inclusiv prosumatori, transporturile și încălzirea utilizează și ele electricitate. Consumul devine așadar și el mai greu de anticipat.
În acest sistem, rețeaua de transport nu mai este doar liantul dintre producători și consumatori, ci este infrastructura care permite pieței europene de energie să funcționeze ca un sistem integrat, în care electricitatea poate circula dintr-o țară în alta în funcție de producție, consum și preț. Pentru România, provocarea este cu atât mai mare cu cât țara se află la intersecția mai multor piețe din Europa Centrală și de Sud-Est. În aceeași zi, România poate avea ore în care exportă masiv electricitate și alte ore în care ajunge să importe, în funcție de producția hidro, eoliană și solară, de nivelul consumului și de disponibilitatea centralelor convenționale.
Problema apare atunci când energia nu poate ajunge acolo unde este nevoie de ea pentru că rețeaua nu are suficientă capacitate. Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport al Transelectrica pentru perioada 2024-2033 prevede investiții totale de aproximativ 9,4 miliarde de lei. Din această sumă, 26% este destinată creșterii capacității de interconexiune, 28% integrării producției din surse regenerabile și a noilor centrale, iar 30% modernizării rețelei existente.
Este o schimbare importantă față de modul în care erau privite investițiile în rețea până acum. O parte semnificativă a banilor nu mai este destinată doar înlocuirii infrastructurii îmbătrânite, ci și pregătirii sistemului pentru ceea ce urmează: noi capacități de producție, în special regenerabile, și schimburi de energie tot mai mari cu țările vecine. ENTSO-E , asociația transportatorilor de electricitate din Europa, estimează că necesarul de flexibilitate al sistemului energetic european, generat de variațiile producției și consumului, se va dubla între 2025 și 2033.
Pentru operatorii de transport, această evoluție înseamnă că rețeaua trebuie să fie capabilă să răspundă mult mai rapid la schimbările de producție și consum. În paralel, trebuie create mecanisme prin care bateriile și alte forme de stocare, producătorii, consumatorii industriali și alte resurse flexibile să poată contribui la echilibrarea sistemului. Una dintre vulnerabilitățile sistemului energetic european este că piața unică a energiei nu este peste tot susținută de o infrastructură suficient de puternică.
Uniunea Europeană are o țintă de interconectare de cel puțin 15% până în 2030 , potrivit Comisiei Europene. Însă, la începutul lui 2026, nouă state membre se aflau încă sub vechiul prag de 10% stabilit pentru 2020. Problema cea mai mare este în Europa de Sud-Est, regiune care are, din lipsa interconexiunilor cu Vestul, cea mai scumpă energie în majoritatea zilelor.
Aceasta pentru că electricitate ieftină din vestul Europei, produsă de capacitățile de energie regenerabilă de acolo, nu ajung până în extremitatea estică a continentului. Comisia Europeană a numit în 2025 un coordonator european pentru interconectivitatea energetică a regiunii, arătând că zona se confruntă cu provocări specifice legate de transformarea sistemelor energetice, integrarea unor surse diferite de energie, apropierea de Ucraina și Republica Moldova, precum și nevoia de securitate și diversificare energetică. Spre exemplu, dacă România produce într-o după-amiază de vară mai multă energie decât poate consuma, o interconexiune suficient de puternică îi permite să vândă surplusul către o altă piață.
Dacă, după câteva ore, producția solară scade brusc, aceeași infrastructură poate permite importul energiei dintr-o altă țară. În acest fel, o Europă cu rețele puternic interconectate poate transforma diferențele dintre producția și consumul statelor într-un avantaj pentru întregul sistem. Ceea ce este surplus într-o țară poate acoperi deficitul din alta.