Potrivit primelor informații furnizate de Poliție, utilajul s-ar fi răsturnat pe un teren din afara drumurilor publice, iar edilul a rămas prins sub acesta, relatează publicația Servus Hunedoara. Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, cu puțin timp înainte de ora 17:00, în comuna Băița.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a anunțat că polițiștii din Deva au fost sesizați în jurul orei 16:40 cu privire la producerea unui eveniment în urma căruia un bărbat de 58 de ani și-ar fi pierdut viața. Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, unde tractorul pe care îl folosea s-ar fi răsturnat. Victima a rămas prinsă sub utilaj.
Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut să îi salveze viața, fiind constatat decesul. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Damian Diniș se număra printre primar ii cu cea mai mare vechime din județul Hunedoara.
Acesta conducea administrația locală din Băița neîntrerupt din anul 2000. La alegerile locale din 2024, Diniș a obținut un nou mandat, cel de-al șaptelea consecutiv în fruntea comunei. Edilul ocupa și funcția de președinte al Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).
Ancheta Poliției urmează să stabilească mecanismul exact al accidentului și împrejurările în care tractorul s-a răsturnat. Citește pe Antena3. ro „Tom Cruise după 3 luni în Vaslui”: Ciobanul care a găsit drona cu explozibil și i-a tăiat firele e deja viral.
Ce glume fac românii × Citește pe LongevityMagazine. ro Ce este „vârful de cortizol” și de ce vorbește toată lumea despre el? Citește pe Fanatik.
ro Sancțiuni record în „Dosarul Metaloglobus”. Cine sunt jucătorul și antrenorul care au pariat sume importante și au primit interzis în fotbalul românesc.