Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Un clasament realizat de lanțul hotelier Premier Inn a încercat să stabilească, într-un mod mai puțin obișnuit, care sunt cele mai frumoase orașe din lume vara Banff, Mykonos și Sydney se află în fruntea unui clasament inedit al celor mai frumoase orașe de vizitat vara. Topul a fost realizat cu ajutorul tehnologiei de eye-tracking, care a urmărit cât de repede au atras atenția imaginile și cât timp au rămas privirile participanților asupra lor.
Europa domină clasamentul, cu 19 destinații în Top 30. Vara nu înseamnă neapărat doar plaje aglomerate, temperaturi de foc și cocktailuri fotografiate din toate unghiurile posibile. Pentru cei care preferă o vacanță urbană, există orașe care reușesc să fie spectaculoase chiar și atunci când soarele transformă asfaltul într-o plită.
Un clasament realizat de lanțul hotelier Premier Inn a încercat să stabilească, într-un mod mai puțin obișnuit, care sunt cele mai frumoase orașe din lume vara. În loc să se bazeze exclusiv pe opiniile turiștilor sau pe clasamente tradiționale, cercetătorii au apelat la tehnologia de eye-tracking, pentru a analiza reacția oamenilor în fața imaginilor cu peste 60 de orașe importante din întreaga lume, potrivit Euronews . Participanților le-au fost prezentate imagini realizate în sezonul estival cu destinații din întreaga lume.
Tehnologia de eye-tracking a urmărit cât de repede era remarcată fiecare imagine și cât timp rămânea privirea concentrată asupra ei. Cu alte cuvinte, clasamentul încearcă să transforme expresia „mi-a atras imediat atenția” într-un indicator măsurabil. Iar rezultatul este unul interesant: pe lângă destinațiile europene deja consacrate, în top apar orașe aflate la mii de kilometri distanță și cu peisaje foarte diferite.
Pe primul loc se află Banff, Canada, care a obținut un scor de 96 din 100. Destinația canadiană a impresionat în special prin peisajele sale spectaculoase, cu munți impunători, case din lemn și atmosfera specifică stațiunilor montane. Participanții au petrecut, în medie, 3,2 secunde privind imaginea Banff, cel mai mult dintre toate fotografiile analizate.
Poate că nu este primul loc la care se gândește cineva când aude „vacanță de vară”, dar clasamentul demonstrează că munții au și ei un cuvânt greu de spus în competiția pentru atenția turiștilor. Pe locul al doilea se află Mykonos, Grecia, cu un scor de 87,3 din 100. Insula grecească, celebră pentru clădirile albe, străduțele înguste și marea albastră intensă, a fost destinația care a atras cel mai rapid atenția participanților.
Imaginea a fost remarcată, în medie, în doar 1,5 secunde. Mykonos este, de altfel, genul de destinație care pare să fi fost proiectată special pentru fotografii de vacanță: alb, albastru, soare și suficient de multe peisaje spectaculoase încât telefonul să rămână fără spațiu de stocare înaintea proprietarului. Pe poziția a treia se află Sydney, Australia, cu un scor de 85,6 din 100.
Plajele urbane, atmosfera relaxată și combinația dintre arhitectura modernă și peisajele naturale au făcut ca Sydney să fie una dintre destinațiile care surprind cel mai bine atmosfera verii. Locul al patrulea este ocupat de Bruges, Belgia, cu 84,1 puncte. Orașul belgian este cunoscut pentru canalele sale, clădirile istorice și casele cu frontoane, care îi oferă un aspect aproape desprins dintr-o carte poștală.
Topul este completat de Bristol, Marea Britanie, cu un scor de 83,7 puncte. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale clasamentului este dominația europeană. 19 dintre cele 30 de orașe incluse în top se află în Europa.
Marea Britanie are cinci reprezentante: Bristol, Liverpool, Bath, Glasgow și Brighton. Germania este prezentă cu patru orașe: München, Freiburg, Hamburg și Dresda. Clasamentul arată astfel că, pentru o escapadă de vară, turiștii nu trebuie neapărat să traverseze oceanul.
Unele dintre cele mai spectaculoase destinații pot fi găsite chiar în Europa.