Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Ideile tinerilor pot schimba orașul, iar acum pot primi și finanțare pentru a deveni realitate”, informează municipalitatea. Astfel, prin acest program tinerii din Timișoara vor putea propune proiecte pentru oraș, iar cele mai bune idei vor fi selectate și puse în practică.
De la spații verzi și grădini urbane până la soluții pentru reducerea deșeurilor sau creșterea rezilienței comunității, ideile le vor aparțin tinerilor. Participarea municipiului Timișoara la program urmează să fie supusă votului Consiliului Local.