Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată avocatrazvanrusu. ro / La concedierea disciplinară, termenul rămâne de 30 de zile, pentru că decizia de sancționare disciplinară are regimul ei propriu în Codul muncii Într-un proces, cele mai multe drepturi nu se pierd în sala de judecată.
Se pierd înainte, în tăcere, pe un calendar pe care nimeni nu se uită. Un termen depășit înseamnă, de cele mai multe ori, că nici măcar nu se mai ajunge la fondul problemei: instanța constată tardivitatea și respinge cererea fără să analizeze dacă cel care a formulat-o avea sau nu dreptate. Problema este că aceste termene încep să curgă de la momente pe care oamenii nu le percep ca fiind oficiale: ziua în care ai primit o hârtie, ziua în care ai aflat ceva, ziua unui deces.
Iată trei situații în care greșeala este frecventă și consecințele sunt definitive. Aici se află una dintre cele mai periculoase capcane din dreptul muncii, pentru că răspunsul corect depinde de motivul concedierii. Regula generală s-a schimbat în 2021.
Prin Legea nr. 269/2021, termenul pentru contestarea măsurilor unilaterale ale angajatorului privind executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă a fost mărit de la 30 la 45 de zile calendaristice, care curg de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsură. Excepția este cea care produce pierderi.
La concedierea disciplinară, termenul rămâne de 30 de zile, pentru că decizia de sancționare disciplinară are regimul ei propriu în Codul muncii. Un salariat concediat disciplinar care își face calculele după regula celor 45 de zile poate ajunge în instanță cu o contestație tardivă, chiar dacă decizia angajatorului era nelegală. Diferența dintre cele două situații nu ține de cum se numește documentul, ci de temeiul concedierii.
De aceea, prima verificare pe care o face un avocat de dreptul muncii nu este dacă decizia e corectă, ci de când curge termenul și cât mai este din el. Mai contează un detaliu: termenul curge de la momentul luării la cunoștință, nu de la data trecută pe decizie. Dacă documentul a fost comunicat cu întârziere, acest lucru poate fi dovedit și poate schimba calculul.
Articolul 1103 din Codul civil prevede că dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii, adică de la data decesului. Formularea pare generoasă, iar de aici vine problema. Un an trece repede într-o familie care traversează un doliu, mai ales când moștenitorii locuiesc în orașe diferite sau în străinătate și amână discuția.
Consecința depășirii termenului nu este o amendă sau o procedură mai complicată, ci pierderea calității de moștenitor. Cine nu a acceptat moștenirea în termen este considerat străin de succesiune. Acceptarea nu trebuie neapărat să îmbrace forma unui act la notar.
Ea poate fi și tacită, atunci când moștenitorul face acte pe care nu ar avea dreptul să le facă decât în calitate de succesor. În practică sunt reținute ca acceptare tacită folosirea și conservarea bunurilor moștenite, de pildă locuirea în apartamentul rămas de la defunct sau plata facturilor acestuia, precum și preluarea spre păstrare a bijuteriilor de familie, situație în care există hotărâre judecătorească prin care s-a apreciat că este vorba despre o acceptare tacită a succesiunii. Există însă și situații în care practica este împărțită, cum este organizarea și plata serviciilor funerare, unde instanțele nu au ajuns la o soluție unitară.
Tocmai fiindcă această zonă este interpretabilă, ea produce litigii: un moștenitor susține că a acceptat prin fapte, ceilalți contestă. Termenul poate fi suspendat sau se poate cere repunerea în termen, conform regulilor generale de la prescripția extinctivă, la care articolul 1103 face trimitere expresă. Sunt însă situații excepționale, care trebuie dovedite, nu presupuse.